O explozie puternică a afectat o cafenea, un magazin și alte proprietăți din Madrid, provocând moartea unei persoane și rănirea a 25 de oameni. Incidentul a avut loc sâmbătă după-amiază, iar salvatorii au recuperat duminică dimineață trupul unui bărbat de 52 de ani, prins sub metri de moloz în timpul operațiunilor de căutare și salvare, asistate de câini special antrenați.
Pompierul-șef Javier Romero a declarat că echipa sa a scos de sub dărâmături și alte patru persoane, care erau blocate la parterul unei clădiri cu trei etaje. Romero a precizat că explozia a afectat și un magazin, o cafenea și alte proprietăți private din apropiere, relatează Euronews.
Șeful pompierilor din Consiliul Municipal, Carlos Marín, a adăugat că clădirea construită din beton și oțel prezintă deteriorări semnificative pe o suprafață de aproximativ 50-60 de metri pătrați. Tehnicienii evaluează acum integritatea structurală a imobilului pentru a decide dacă este necesară demolarea acestuia din motive de siguranță publică.
În urma incidentului, locuitorii a nouă apartamente situate deasupra clădirii au fost evacuați temporar. Viceprimarul Madridului, Inma Sanz, a declarat că aceștia vor rămâne în afara locuințelor „cel puțin câteva zile”, din cauza daunelor grave constatate în fundația clădirii, între parter și primul etaj.



















