Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1675: Descoperire în Moldova, alertă NATO și atac în Rusia. Zelenski anunță un „acord foarte important”

/VIDEO/ „Mai devreme sau mai târziu, toți vom reveni acasă”: Mesajul emoționant al unui preot din Moldova, stabilit la Londra

Nicolae Prescură
15 septembrie 2025, ora 17:45

Părintele Nicolae Prescură a plecat din Moldova acum 17 ani, în căutarea unui trai mai bun pentru familia sa. Odată ajuns la Londra, nu și-a abandonat misiunea și, treptat, a adunat în jurul său moldovenii stabiliți acolo. În cadrul unei ediții speciale în diasporă, jurnalista Natalia Ghețu a pășit pragul bisericii care, din 2013, a devenit locul de rugăciune și de întâlnire al comunității moldovenilor din capitala britanică.

„Nu de la început a fost această biserică. Când am pășit aici, nici gând nu era ca să înființăm o comunitate, dar pe parcurs s-a ivit această oportunitate ca să unim acești creștini ai noștri care erau dispersați. Era o necesitate de a avea și ei un centru cultural religios, în care să se adune, să se roage”, ne-a spus părintele Nicolae.

A plecat din Moldova când era tânăr specialist: „Din nevoi materiale, neavând parohie, am mers pentru a câștiga pâinea cea de toate zilele pentru familia mea. Dar paralel trebuia să-mi desfășor activitatea mea de preot, nu puteam să abandonez”.

La slujbe, atmosfera este completată de un cor din care fac parte moldoveni cu studii muzicale:

„Venind aici, i-am adunat ca să facem un colorit al cântării bisericești la noi în comunitate. Aici este partea pentru suflet duminică, dar pentru trup, lucrează fiecare în diverse activități”.

Preotul Nicolae revine în Moldova de 2-3 ori pe an. Deși nu plănuiește deocamdată să se stabilească din nou aici, spune că nu-și uită rădăcinile și că îi pasă de viitorul țării:

„Casa noastră este aici, dar rădăcina este în Moldova și este bine să păstrăm rădăcina acolo de unde am pornit. Indiferent unde ne stabilim, să păstrăm acel loc părintesc, acea vatră strămoșească și să nu se ruineze, pentru că acolo este pornirea noastră, dar și mormintele buneilor, strămoșilor noștri, este un lucru important, ca un fir roșu care merge de la strămoși până în continuare”.

„Momentan, toată activitatea mea este aici și mă simt util în această țară și nu mă văd acum (în Moldova) în următorii cel puțin câțiva ani. Dar pe parcurs, viața va arăta ce va fi mai încolo, oricum mai devreme sau mai târziu, toți vom reveni acasă. Mergem de fiecare dată la vot, am participat la toate alegerile”, a accentuat părintele.

Întrebat cum vede implicarea bisericii în politică, acesta a subliniat:

„Regretabil faptul că se întâmplă anumite momente pe care le auzim și noi, ceea ce nu ar fi bine să se producă, biserică trebuie să se conducă după rânduiala sfinților părinți, regulilor bisericești, iar statul are legea ei. Biserica trebuie să trăiască armonios cu statul, este foarte bine. Ca și soțul cu soția, trebuie să fie un balans în familie, așa și în societate. Așa și biserica cu statul, dar nu dictându-le unora ce trebuie să facă și cum să procedeze în alte cazuri”.

Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”
/PROMO/ Ediție Specială „Întreabă Ghețu” la Parlament: Despre facturi, carburanți și securitate - de la 20:00, doar la TV8!
/PROMO/ Ediție Specială „Întreabă Ghețu” la Parlament: Despre facturi, carburanți și securitate - de la 20:00, doar la TV8!
/VIDEO/ Noi detalii despre dublul omor de la Rezina: Victimele sunt mamă și fiică
/VIDEO/ Noi detalii despre dublul omor de la Rezina: Victimele sunt mamă și fiică
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
/VIDEO/ Negocieri cu ușile închise la Tiraspol: Noul șef al Misiunii OSCE în Moldova a transmis un mesaj în limba rusă
/VIDEO/ Negocieri cu ușile închise la Tiraspol: Noul șef al Misiunii OSCE în Moldova a transmis un mesaj în limba rusă

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente