Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat joi de un tribunal din Paris la cinci ani de închisoare, pentru acceptarea de fonduri ilegale din partea fostului lider libian Muammar Gaddafi. Sentința prevede și plata unei amenzi de 100.000 de euro, iar instanța a dispus ca pedeapsa să fie aplicată indiferent dacă Sarkozy face apel.
Judecătorii l-au găsit vinovat de conspirație criminală și de implicare într-o schemă desfășurată între 2005 și 2007 pentru finanțarea campaniei sale prezidențiale. În schimb, a fost achitat de alte trei capete de acuzare, inclusiv corupție pasivă și finanțare ilegală a campaniei. Sarkozy a criticat hotărârea și a declarat că o consideră „extrem de gravă pentru statul de drept”, potrivit France24.
Procurorii au susținut că Sarkozy a făcut o înțelegere cu Gaddafi în 2005, când era ministru de interne, pentru a obține milioane de euro în numerar în schimbul sprijinului diplomatic pentru regimul libian. Printre probe s-au numărat declarațiile a șapte foști oficiali libieni, transferuri financiare și documentele fostului ministru al petrolului din Libia, Shukri Ghanem, găsit mort la Viena în 2012.
Alături de Sarkozy au fost inculpați alți 11 foști oficiali francezi, printre care Claude Guéant, condamnat la șase ani de închisoare, și Brice Hortefeux, condamnat la doi ani. Cazul a fost marcat și de moartea recentă a omului de afaceri Ziad Takieddine, un martor-cheie care susținuse că a transportat bani din Libia pentru Sarkozy, dar care ulterior și-a retractat declarațiile.



















