În acest weekend, pe 27-28 septembrie, chișinăuienii sunt invitați la târguri și iarmaroace cu produse locale, organizate în mai multe sectoare ale orașului. Producători autohtoni își vor prezenta produse agricole de sezon, oferind vizitatorilor o experiență autentică și gusturi de acasă.
În sectorul Botanica, în Parcul „Valea Trandafirilor”, pe aleea principală, până la 30.09.2025 - Târg cu mărfuri de artizanat și articole hand made
▪️În Parcul „Valea Trandafirilor”, în perioada 20.09 -18.10.2025 - Târgul micilor antreprenori „Toamna Culorilor”, organizat în colaborare cu AO „Perspectiva”
▪️Pe șos. Muncești, nr. 170 și bd. Traian, nr. 22 – Iarmaroc sezonier cu fructe și legume, până pe 09.10.2025
În sectorul Buiucani, teritoriul adiacent edificiului „Kentford” din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 202, pe 27.09.2025 - Târgul producătorilor locali cu produse alimentare și nealimentare autohtone „EcoLocal”, organizat în colaborare cu Asociația Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali
▪️În același sector, pe str. L. Deleanu, nr. 1, până pe 23.10.2025 - Târg cu fructe și legume.
În sectorul Centru, pe str. Mitropolit Varlaam, segmentul dintre str. Armenească și Tighina – Iarmarocul tematic „Roada Gliei”, până la 07.10.2025, cu comercializarea fructelor și legumelor de sezon, organizat de ÎM „Piața Centrală”
▪️Pe teritoriul Pieței de păsări din str. Cărbunari, 9 – Iarmarocul tematic „Butoiaș”, în perioada 19.09-23.10.2025, cu comercializarea strugurilor și accesoriilor pentru fabricarea vinului, organizat de ÎM „Piața Centrală”
În sectorul Ciocana, pe bd. Mircea cel Bătrân, intersecție cu str. P. Zadnipru, Scuarul Arborelui Solar, în perioada 26-28.09.2025 - Târgul micilor comercianți „Târgul cu tradiții”, organizat în colaborare cu AO „Perspectiva”




































