Poșta canadiană este în grevă de la sfârșitul lunii septembrie, ca reacție la decizia guvernului de a opri livrarea corespondenței la domiciliu pentru majoritatea gospodăriilor în următorii 10 ani. Din această cauză, Poșta Moldovei avertizează că livrările poștale către Canada vor suferi întârzieri.
Potrivit unui comunicat al instituției, întârzierile au început deja din data de 25 septembrie și vor dura pentru o perioadă nedeterminată.
„Ca urmare, timpii de circulație pentru trimiterile poștale internaționale către Canada vor fi mai mari decât în mod obișnuit”, se arată în comunicat.
Anunțul a fost făcut de către operatorul desemnat din Canada – Canada Post.
Anterior, Poșta Canadiană a anunțat că, pe durata grevei, plicurile și coletele nu vor fi procesate sau livrate, iar articolele noi nu vor fi acceptate
„Operațiunile Poștei Canadiene se vor închide în timpul unei greve naționale, care va afecta milioane de canadieni și companii din întreaga țară”, a anunțat serviciul poștal.



















