Curtea de Apel București a dispus prelungirea măsurii arestului preventiv față de Alexandru Balan, fost șef adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu 10 octombrie și până la 8 noiembrie 2025, inclusiv, relatează evz.ro.
Potrivit hotărârii, instanța a admis propunerea formulată de DIICOT, care instrumentează dosarul privind presupuse fapte de criminalitate informatică și terorism, în care Balan este inculpat. Decizia nu este definitivă, iar avocatul inculpatului a depus contestație, urmând ca aceasta să fie soluționată de o instanță superioară.
Pe 3 octombrie, Curtea de Apel București a revenit asupra unei erori materiale din minuta pronunțată în 2 octombrie 2025, corectând termenul final al prelungirii arestului preventiv de la 9 noiembrie la 8 noiembrie 2025. Judecătorul de drepturi și libertăți a dispus menționarea acestei rectificări în finalul încheierii anterioare, conform articolului 278 din Codul de procedură penală.


























































