Panică duminică seara la Sydney. Un bărbat de 60 de ani a deschis focul din propria locuință, trăgând la întâmplare în mașini și trecători. Potrivit poliției, atacatorul a descărcat până la 50 de gloanțe pe o stradă aglomerată din cartierul Inner West, rănind 16 persoane.
Potrivit poliției, atacatorul trăgea la întâmplare din locuința sa în mașinile care treceau și chiar spre forțele de ordine. Zeci de polițiști au încercuit zona, au blocat strada și au pătruns în clădirea aflată deasupra unei afaceri, unde bărbatul a fost imobilizat. De la fața locului a fost confiscată o pușcă.
Martorii povestesc că au fost momente de panică. Joe Azar, care lucra într-o clădire vizavi, spune că la început a crezut că aude artificii.
„Parbrizul unui bărbat a explodat, apoi s-a spart geamul stației de autobuz. Apoi am avut sentimentul acela ireal - Asta chiar se întâmplă acum. A fost haotic. Totul s-a petrecut atât de repede încât nici n-am apucat să înțeleg ce se întâmplă”, a relatat el pentru The Sydney Morning Herald.
Inițial, poliția a anunțat că s-ar fi tras până la o sută de gloanțe și că 20 de persoane ar fi fost rănite. Luni, bilanțul a fost revizuit: aproximativ 50 de focuri și 16 persoane rănite.
„În cei 35 de ani de activitate, am văzut foarte puține incidente de acest gen, în care cineva trage la întâmplare în oameni pe stradă”, a declarat comisarul interimar Stephen Parry.
Atacatorul a fost dus la spital, unde a primit îngrijiri pentru răni minore în jurul ochilor, suferite în timpul arestării. Deocamdată, nu au fost formulate acuzații, iar ancheta este în curs.
Unul dintre răniți s-a prezentat singur la spital, având o rană prin împușcare, dar medicii spun că viața lui nu este în pericol. Alte persoane au suferit tăieturi ușoare provocate de cioburile geamurilor sparte.
Comisarul Poliției din New South Wales, Mal Lanyon, a calificat atacul drept „grav și înspăimântător”.
El a precizat că motivul nu este cunoscut, dar nu există „nicio legătură cunoscută cu activități teroriste sau cu bande”.
Un alt martor, Tadgh, a povestit pentru postul ABC că urmărea un meci de rugby în momentul în care a auzit împușcăturile: „Era foarte tare, bang, bang, bang, apoi s-au auzit explozii, sclipiri și fum - totul părea desprins dintr-un film”.
Astfel de atacuri armate sunt rare în Australia, unde armele automate și semiautomate sunt interzise încă din 1996, după masacrul de la Port Arthur, în Tasmania, soldat cu 35 de morți. Totuși, în ultimii ani au avut loc câteva incidente izolate: în 2022, șase persoane, printre care doi polițiști, au fost ucise într-un atac în Queensland, iar anul acesta, un alt bărbat, acuzat că a împușcat doi ofițeri, este încă dat în urmărire.
video: AFP



















