Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1681: Notă de protest, apogeu pe front și dronă în premieră. Estonia interzice tranzitul grâului rus

Hramul orașului Chișinău 2025: Programul evenimentelor anunțate pe 14 octombrie

Sabrina (18)
14 octombrie 2025, ora 08:00

Hramul orașului Chișinău va fi sărbătorit marți, 14 octombrie, printr-un amplu program de activități religioase și artistice, organizate în Piața Marii Adunări Naționale. Evenimentul va include slujbe religioase, concerte simfonice, spectacole folclorice și evoluții ale celor mai îndrăgiți artiști din Republica Moldova.

Sărbătoarea va debuta la ora 08:00 cu Liturghia de Hram la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”, urmată, de la ora 10:00, de inaugurarea oficială a sărbătorii. Pe scenă vor urca Orchestra Simfonică, Capela Corală Academică „Doina”, Corala „Vocile Primăverii” și soliștii Mariana Bulicanu, Marina Dobrescu și Violeta Măciunșch.

În continuare, publicul se va bucura de un concert–meditație „Rugă...”, între orele 11:15 și 12:30, urmat de spectacolul „Mărgăritare, copiii cântă pentru copii”, care va aduce pe scenă Orchestra Simfonică a Liceului Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu”, ansambluri de tineri interpreți și coruri școlare.

După-amiaza va fi dedicată folclorului și tradițiilor populare. Între orele 14:00 și 18:00, pe scena principală vor evolua artiștii Maria Iliuț, Veta Ghimpu-Munteanu, Suzana Popescu, Nicolae Palit, Natalia Munteanu, Constantin Rotaru, alături de ansamblurile „Fluieraș”, „Hora Chișinăului” și „Romanița”.

Seara vor fi pe scenă Frații Advahov, Lupii lui Calancea & GUZ, iar finalul va fi marcat de spectacolul grandios „Epic Symphonic”, dirijat de Dumitru Cărciumaru, cu participarea Marianei Bulicanu, Arinei Mura, Marcus Lawyer, DJ Guarja și DJ Tayana.

Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Fuga condamnaților celebri. Cum justiția din Moldova împacă varza, capra și lupul

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ Compensațiile la căldură ar putea fi majorate, dar criteriile vor fi înăsprite. Ministra Muncii: „Înțeleg îngrijorarea”
/VIDEO/ Compensațiile la căldură ar putea fi majorate, dar criteriile vor fi înăsprite. Ministra Muncii: „Înțeleg îngrijorarea”
/HARTĂ/ Guvernul renunță la planul cu 10 raioane: Moldova ar urma să fie împărțită în trei regiuni
/HARTĂ/ Guvernul renunță la planul cu 10 raioane: Moldova ar urma să fie împărțită în trei regiuni
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm sâmbătă, ora 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm sâmbătă, ora 20:00
Benzină mai scumpă și motorină mai ieftină: Cât vor costa carburanții pe 2 octombrie 2026
Benzină mai scumpă și motorină mai ieftină: Cât vor costa carburanții pe 2 octombrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente