Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1675: Descoperire în Moldova, alertă NATO și atac în Rusia. Zelenski anunță un „acord foarte important”

/VIDEO/ Pericolul piramidelor financiare ca TUX Moldova persistă: Alerta oficialilor și recomandările experților

tux moldova
09 octombrie 2025, ora 22:39
foto generată de IA

Comisia Națională a Pieții Financiare (CNPF) a avertizat de nenumărate ori pericolele la care se expun cei care investesc în platformele crypto și care visează la câștiguri peste noapte. Instituția susține că situația este una destul de complexă și ridică probleme serioase, atât pentru organele de drept, cât și cele de supraveghere. În lipsa unei legislații foarte clare, deocamdată eforturile autorităților se bazează în special pe prevenție și îndemn la educație financiară, dar și logică.

„La ziua de astăzi ceea ce noi cunoaștem aici este vorba despre o înșelătorie, deci asta este total competența organelor de drept. În Republica Moldova noi avem o prevedere în legea privind antreprenoriatul și întreprinderile că astfel de activități sunt interzise, sunt ilegale, dar este nevoie ca această prevedere foarte sumară să fie puțin dezvoltată, astfel încât orice acțiune concretă, care a dus la un rezultat de fraudare să poată fi încadrat din perspectivă infracțională”, a menționat președintele CNPF, Dumitru Budianschi.

Astfel, autoritățile au încă mult de lucru pentru a putea depista și curma activitatea piramidelor financiare.

„Lucrăm într-o direcție în care probabil o să ajungem la un framework de cooperare între mai multe instituții, astfel încât să avem o reacție poate nu atât de întârziată după ce persoanele încep să se plângă, dar să lucrăm mai mult în zona de prevenție. E o problemă și de experiență, este nevoie de comunicat mai bine cu organele de drept și probabil se va ajunge la o soluție legală”, a subliniat președintele CNPF, Dumitru Budianschi.

Până atunci oamenii sunt îndemnați să fie mai atenți și să nu investească în promisiuni ireale. 

„Cetățenii trebuie să fie cei care să fie primii care să-și pună întrebarea„ de ce cineva îmi promite ceva atât de ireal, cât eu sunt gata să arunc pur și simplu banii ca după asta să nu-mi pară rău”, a afirmat președintele CNPF, Dumitru Budianschi.

Între timp, după anunțul privind platforma TUX, pe Internet apar și alte momeli prin care moldovenii sunt îndemnați să-și investească banii.

Experții susțin că sunt șanse minime pentru cei care au investit în TUX să și mai vadă vreodată banii. 

„În schemele piramidale este practic imposibil să recuperezi acei bani. Atunci când se procură crypto sau chiar atunci când se fac tranzacții bancare cu diferite valute străine, acestea nu sunt investiții, acestea sunt speculații. Beneficiază doar cei care sunt în vârful piramidei, beneficiază doar cei care organizează tot și pierd majoritatea care duc banii la aceste scheme”, a subliniat expertul economic Adrian Lupușor.

Experții mai susțin că populația țării are nevoie de educație financiară.

„Faptul că nu sunt plângeri sau dacă vor fi doar puține plângeri arată că toți știau, dar sperau la careva miracole. Aici este o mare problemă la noi în societate, pe lângă aspectul de educație financiară care trebuie promovat, eu cred că trebuie promovate și aspecte de logică de bază, randamente de patru procente pe zi pur și simplu nu pot exista”, a afirmat expertul economic, Adrian Lupușor.

Current Time 0:00
/
Duration Time 0:00
Progress: NaN%
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”
/PROMO/ Ediție Specială „Întreabă Ghețu” la Parlament: Despre facturi, carburanți și securitate - de la 20:00, doar la TV8!
/PROMO/ Ediție Specială „Întreabă Ghețu” la Parlament: Despre facturi, carburanți și securitate - de la 20:00, doar la TV8!
/VIDEO/ Negocieri cu ușile închise la Tiraspol: Noul șef al Misiunii OSCE în Moldova a transmis un mesaj în limba rusă
/VIDEO/ Negocieri cu ușile închise la Tiraspol: Noul șef al Misiunii OSCE în Moldova a transmis un mesaj în limba rusă
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
Prețuri tot mai mari la carburanți: Cât vor costa benzina și motorina pe 25 septembrie 2026
Prețuri tot mai mari la carburanți: Cât vor costa benzina și motorina pe 25 septembrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente