Președintele american Donald Trump a declarat joi că Statele Unite intenționează să reia testarea armelor nucleare, pentru prima dată după aproape 30 de ani. Liderul de la Casa Albă a precizat că această decizie urmărește să asigure o „bază de egalitate” cu Rusia și China.
„Acum este momentul potrivit”, a declarat Trump jurnaliștilor aflați la bordul avionului prezidențial Air Force One, în drum spre Washington, la scurt timp după o întâlnire cu președintele Chinei, Xi Jinping, în Coreea de Sud, transmite Euronews.
Trump a făcut prima dată anunțul pe rețeaua sa de socializare, Truth Social, înaintea întâlnirii cu liderul chinez, subliniind că decizia are legătură cu activitățile altor țări.
„Statele Unite dețin mai multe arme nucleare decât orice altă țară. Din cauza puterii lor uriașe de distrugere, nu mi-aș fi dorit deloc să fac asta, dar nu a existat altă alegere! Rusia se află pe locul doi, iar China pe locul trei, la o distanță mare, dar se va egaliza cu noi în următorii cinci ani. Prin urmare, având în vedere programele de testare ale altor țări, am ordonat Departamentului Apărării să înceapă testarea armelor noastre nucleare pe o bază de egalitate. Acest proces va începe imediat”, a scris Trump, conform Current Time.
Casa Albă nu a răspuns imediat solicitărilor de informații suplimentare, iar oficialii Pentagonului nu au oferit clarificări privind detaliile anunțului legat de testele nucleare.
Trump a ordonat anterior Pentagonului să înceapă testarea armelor nucleare. Potrivit CNN, care citează un raport al Serviciului de Cercetare al Congresului american, SUA au nevoie de 24 până la 36 de luni pentru a testa armele nucleare după ce președintele emite ordinul corespunzător.
Pe 21 octombrie, Rusia a anunțat că a efectuat cu succes testarea rachetei de croazieră „Burevestnik” cu propulsie nucleară.
Racheta, potrivit Statului Major General, a parcurs 14.000 km și a rămas în aer timp de 15 ore. Putin a propus „să fie stabilite posibile modalități de utilizare” a acestei rachete și să înceapă pregătirea infrastructurii pentru desfășurarea acestei arme.
Ulterior, pe 29 octombrie, Putin a declarat că Rusia a testat aparatului subacvatic fără echipaj „Poseidon” (torpedă) cu propulsie nucleară. El a afirmat că puterea „Poseidon” depășește semnificativ puterea celei mai avansate rachete intercontinentale rusești „Sarmat” și că, presupus, nu există metode de a intercepta acest aparat.



















