Starul argentinian Lionel Messi a devenit cel mai bun pasator decisiv din istoria fotbalului, după ce a oferit al 405-lea assist din cariera sa, duminică, în finala Conferinței de Est din Major League Soccer.
Tadeo Allende, autor al unui hat-trick, a fost eroul lui Inter Miami în finala Conferinței de Est a MLS Cup, unde formația lui Mascherano s-a impus cu 5:1 în fața lui New York City FC.
Chiar și așa, toți ochii au fost ațintiți, bineînțeles, pe Leo Messi, cel mai mare jucător din istorie, care a reușit o pasă decisivă la golul al treilea și a ajuns la 405 assisturi în carieră, record all-time. Argentinianul l-a depășit pe legendarul atacant al lui Real Madrid, Ferenc Puskas.
Câștigarea finalei Conferinței aduce cu sine un trofeu, astfel că Messi a primit cupa acordată câștigătorilor de la Carlos Alcaraz, cel mai bun jucător al lumii, care în această perioadă e într-o binemeritată vacanță în SUA.
Messi este la doar 3 trofee distanță de a ajunge la incredibila cifră de 50. În finala MLS Cup, echipa lui Messi va întâlni pe 6 decembrie pe Vancouver Whitecaps.


























































