Vladimir Plahotniuc se declară nevinovat în dosarul „furtul miliardului” și susține că vrea să „facă lumină” în frauda bancară. Sunt câteva afirmații din discursul său de aproape 10 minute, de pe banca acuzaților. Fostul lider democrat spune că avocații săi au prezentat deja o listă cu 58 de potențiali martori, pe care dorește însă să o completeze cu alte nume.
Plahotniuc afirmă că martorii indicați, în total 164, sunt esențiali pentru a demonstra că acuzațiile la adresa sa sunt nefondate. El susține că, după studierea volumelor dosarului, este nevoie de probe suplimentare.
Pentru a explica de ce solicită o listă adițională de martori, Plahotniuc a invocat mai multe constrângeri pe care spune că le-a avut pe durata studierii dosarului.
Potrivit lui, primul volum al dosarului este enorm, iar pentru al doilea ar fi primit un termen prea scurt de analiză. La al treilea, susține că a avut „lipsa totală de acces la informații” și s-a plâns că poate efectua doar un apel, o dată pe săptămână. Despre al patrulea volum afirmă că e amuzant, nu i s-a oferit un calculator și a fost nevoit să facă „toate calculele în cap”. Al cincilea, spune el, ține de calendarul de desfășurare a ședințelor. Concluzia sa este că, în astfel de condiții, pregătirea apărării devine imposibilă.
Fostul lider democrat mai afirmă că acuzațiile care i se aduc nu pot fi verificate fără martorii propuși, inclusiv foști miniștri, conducerea BNM și alți funcționari pe care acuzarea i-ar fi prezentat drept „complici” ai săi:
„Am fost acuzat de crearea unei organizații criminale care a influențat la nivel de stat deciziile autorităților precum legislative, executive, judecătorești, responsabile de domeniul financiar bancar și fără acești martori este imposibil de demonstrat dacă aceasta acuzație este veridică”.
Pe final, Vladimir Plahotniuc a insistat că „nu sunt probe pe acest dosar”, iar etichetarea sa drept autor al fraudei trebuie demonstrată:
„De ce se tem să invite martorii care au executat totul? Se tem de adevăr. Se tem că se va afla care sunt beneficiarii furtului miliardului, organizatorii ascund adevărul, au profitat de peste 18 milioane, eu nu am venit flămând în politică, am venit din business”.
El mai susține că există politicieni și persoane-cheie care cunosc modul în care a fost comisă frauda bancară, dar care nu au fost chemate în fața instanței. Plahotniuc afirmă că știe adevărul, dar vrea să îl demonstreze prin probe.
TV8.md amintește că Vladimir Plahotniuc a fost extrădat autorităților de la Chișinău pe 25 septembrie. Acesta nu s-a prezentat la ședințele de judecată de până acum, motivând că studiază materialele din dosar.
Vladimir Plahotniuc ar fi beneficiat de 39.282.000 de dolari și 3.518.000 de euro din furtul miliardului. Suma a fost dezvăluită în februarie 2023, la „Cutia Neagră”, de către procurorul general interimar de pe atunci, Ion Munteanu. Tot el declara că în opinia Procuraturii, ar exista suficiente probe pentru condamnarea lui Plahotniuc. Inculpatul, care riscă până la 20 de ani de pușcărie, pledează nevinovat.
Pe lângă dosarul „Frauda bancară”, Plahotniuc este cercetat și în alte cauze penale. De exemplu, în dosarul „Metalferos”, acesta este învinuit de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie în proporții deosebit de mari și spălare de bani. Potrivit acuzării, în perioada 2012-2019, compania de stat ar fi fost implicată într-o schemă prin care metalele erau vândute prin intermediul unor firme controlate din umbră, la prețuri reduse, iar ulterior revândute cu un adaos comercial de 27%. Prejudiciul estimat depășește 1,2 miliarde de lei. În iulie 2022, Judecătoria Chișinău a emis un mandat de arest în contumacie pe numele oligarhului, iar ulterior măsura a fost menținută de Curtea de Apel.
Numele lui Plahotniuc figurează și în dosarul denumit generic „Kuliok”, deschis după apariția imaginilor în care fostul președinte Igor Dodon primea o pungă de bani. Plahotniuc este acuzat de corupere activă în proporții deosebit de mari. Potrivit Procuraturii Anticorupție, Igor Dodon ar fi pretins și acceptat de la Plahotniuc și Iaralov o sumă cuprinsă între 600.000 și 1.000.000 de dolari. Banii erau destinați pentru finanțarea cheltuielilor curente ale PSRM, inclusiv plata salariilor angajaților partidului.
În schimb, Dodon ar fi urmat să negocieze cu factorii de decizie de la Moscova condiții favorabile pentru Partidul Democrat și pentru Plahotniuc personal, inclusiv crearea unei coaliții de guvernare PDM-PSRM. Planul includea împărțirea funcțiilor în Guvern și în instituțiile statului, dar și garantarea că Plahotniuc nu va răspunde pentru cauzele penale pe care le avea în Rusia. Cei vizați resping acuzațiile.
Fostul lider PD e bănuit și în schema privind achiziția frauduloasă a blanchetelor pentru pașapoarte. În buzunarul lui Vladimir Plahotniuc ar fi curs bani din fiecare act emis de Agenția Servicii Publice în perioada 2014-2019. Cutia Neagră PLUS a intrat în posesia unor documente care arată sumele de care au beneficiat companiile conectate la oligarh. Banii erau transferați de firma lituaniană care a câștigat licitațiile de furnizare a blanchetelor pentru acte moldovenești emise de ASP. Circuitul financiar duce la o întreagă rețea de off-shore-ruri din Cipru, Hong-Kong și ajunge până în Emiratele Arabe Unite.































































