În orașul ucrainean Melitopol, oamenii sunt dați afară din propriile case. Funcționarii ruși din teritoriile ocupate creează așa-numite comisii pentru identificarea locuințelor „fără stăpân” și îi lasă fără case pe cei care au fugit de război. Sunt însă și situații când unii proprietari se trezesc peste noapte fără locuință casă, deși nu au plecat nicăieri. Cazurile sunt tot mai des mediatizate atât de presa ucraineană, cât și de cea rusă, transmite 1TV.
„Când eram încă sub administrație ucraineană, am cumpărat două apartamente, plătind integral suma. Însă autoritățile nu vor să ni le dea”.
„Locuințele noastre au fost trecute la categoria «sociale», iar asta ni se pare profund nedrept. În plus, presa locală a difuzat informații false — au spus că blocul ar fi început să fie construit abia în mai 2024 și că pentru el au fost alocate bani de la buget, deși clădirea era gata de darea în exploatare încă din februarie 2022”.
„Ne adresăm cu rugămintea de a se efectua o verificare la nivel federal privind legalitatea trecerii clădirii în proprietatea regiunii”.
Locuitorii din Melitopol se plâng că autoritățile de ocupație le-au trecut blocul în care locuiau pe numele administrației locale și i-au dat afară pur și simplu din apartamente. Blocul era finalizat încă din 2021, înainte de război, însă rușii au raportat în acte că ar fi fost construit abia în 2024 – și au cerut din nou bani din buget pentru el.
Contractele de utilități au fost reziliate, iar oamenii s-au trezit pe drumuri. Ei spun că au încercat să conteste situația, au trimis plângeri până și președintelui Rusiei, au mers în instanțe, dar s-au lovit de refuzuri. Și nu este un caz izolat: și alți proprietari rămân fără locuințe. În unele situații, rușii iau chiar și cote-părți din apartamente, dacă nu toți coproprietarii se află fizic la fața locului.
Și la Mariupol situația este asemănătoare. Potrivit presei independente, tot mai multe locuințe ale localnicilor sunt trecute în proprietatea statului, în ciuda protestelor, pentru ca ulterior să fie repartizate funcționarilor și militarilor ruși.



























































