Președintele Donald Trump, care l-a ironizat în repetate rânduri pe fostul președinte Joe Biden numindu-l „sleepy Joe”, a fost surprins în timp ce închidea ochii pentru câteva secunde, de mai multe ori, în cadrul ultimei ședințe de Guvern din acest an, desfășurată pe 2 decembrie și deschisă presei. Incidentul vine după o scenă similară, luna trecută, în Biroul Oval, și reaprinde discuțiile despre sănătatea liderului american în vârstă de 79 de ani.
„Preşedintele Trump asculta cu atenţie şi a condus această şedinţă de cabinet maraton în toate cele trei ore”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Executivului, Karoline Leavitt, potrivit AFP.
Chiar la începutul reuniunii, Donald Trump a făcut haz de discuțiile despre energia și sănătatea sa.
„Voi găsiţi mereu ceva nou, de genul „este sănătos”? Biden era grozav, dar Trump este sănătos?”, le-a spus el jurnaliştilor prezenţi, pe care i-a catalogat drept „ţicniţi”.
„O să vă spun atunci când nu e în regulă ceva. Într-o zi li se va întâmpla tuturor, dar pentru moment cred că sunt mai vioi ca acum 25 de ani”, a adăugat liderul american.
Câteva minute mai târziu, preşedintele a fost văzut cu pleoapele grele, redeschizînd ochii între două complimente care-i erau adresate de către secretarii săi, iar apoi închizându-i la loc.
În ultimele săptămâni, atenția asupra sănătății lui Donald Trump a crescut, mai ales după ce The New York Times a publicat un material în care a semnalat o reducere semnificativă a numărului de evenimente publice, deplasări și ore de muncă ale președintelui, comparativ cu începutul primului său mandat din 2017. Observațiile jurnaliștilor americani au alimentat discuțiile privind rezistența și capacitatea fizică a liderului republican.
Trump a reacționat dur, calificând analiza drept „articol părtinitor”, iar purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, acuză publicația că ar fi tratat cu mai multă indulgență problemele de sănătate ale lui Joe Biden pe durata mandatului acestuia.
Administrația susține că există o tendință constantă în presă de a minimiza întrebările despre capacitățile fizice și cognitive ale democratului, care și-a încheiat mandatul la 82 de ani, în timp ce orice gest sau ezitare ale actualului președinte sunt imediat analizate și amplificate public.






























































