A promis salvarea unor „rude rănite”, dar ar fi furat aproape un milion de lei. Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost condamnat la 7 ani de închisoare, după ce ar fi înșelat mai multe persoane prin schema „ruda implicată în accident”.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, inculpatul, împreună cu alte persoane neidentificate deocamdată, apela telefonic victimele și le informa fals că rude apropiate ar fi fost implicate în accidente rutiere.
Acesta solicita transferarea urgentă a unor sume de bani pentru cheltuieli medicale sau pentru evitarea unor consecințe legale. Ulterior, la domiciliul victimelor se prezentau persoane care ridicau banii în numerar, atât în lei, cât și în valută străină. Prejudiciul estimat depășește 950.000 de lei.
Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, tânărul ar putea fi privat de dreptul de a ocupa funcții sau de a desfășura activități legate de gestionarea bunurilor materiale pentru o perioadă de 3 ani.
Procuratura menționează că inculpatul nu este la prima abatere de la lege, fiind anterior condamnat pentru infracțiuni similare. Sentința poate fi contestată.





























































