Un cuplu din satul Feștelița, raionul Ștefan Vodă, a decis să organizeze o nuntă tradițională, ca pe vremuri. În mijlocul iernii, mirii au ridicat un cort imens, care a acoperit întreaga lor curte, iar pentru a-l decora, au adunat covoare din toate colțurile satului. Scaunele din lemn au fost îmbrăcate în țoale tradiționale, iar mesele amplasate în cort au fost suficient de mari pentru a aduna aproape întreaga comunitate, transmite Studio-L.
Sărbătoarea a fost organizată de Tudor, angajat al Poliției de Frontieră, și soția sa, Eugenia, asistentă medicală la gimnaziul din Feștelița. Cei doi au remarcat că tradițiile de nuntă au început să fie uitate de mulți moldoveni și că, în trecut, vremea nu era un obstacol pentru a aduna întreaga comunitate la o sărbătoare.
La organizarea evenimentului a fost implicată o mare parte din săteni. Cortul a fost construit cu câteva zile înainte de eveniment, iar podeaua a fost acoperită cu nisip.
Veselia a fost în toi, iar oaspeții nu s-au lăsat mai prejos și au venit cu glume și surprize, punându-i pe miri la încercare. În stilul tradițional al nunților din Feștelița, la un moment dat, pantoful miresei, „pierdut”, a fost căutat cu ajutorul unui detector de metale.
Locuitorii satului au menționat că, în ultimii zece ani, astfel de nunți nu au mai avut loc în localitate.
video: yt/TV Căușeni




































