Deputatul PAS, Nicolae Botgros, a declarat că rămâne în Parlament „până mă vor duce cu picioarele în partea cealaltă” și că singura funcție pe care o deține este cea de legislator. Declarația a fost făcută înaintea ședinței solemne de deschidere a sesiunii de primăvară 2026.
Întrebat de jurnalista TV8, Natalia Ghețu, dacă rămâne deputat, Botgros a răspuns: „Cu siguranță rămânem și nici nu am avut de gând să îmi dau demisia”.
Nicolae Botgros ne-a mai declarat că nu cântă la concerte. Precizarea a fost făcută după ce săptămâna trecută, Partidul Național Moldovenesc (PNM) a depus o sesizare la Autoritatea Națională de Integritate (ANI), susținând că maestrul ar fi simultan parlamentar și director artistic al orchestrei „Lăutarii” din cadrul instituției publice Moldova-Concert, ceea ce ar contraveni legislației.
Potrivit lui, ultimul eveniment la care a participat a fost aniversarea de 30 de ani a „Moldova-Concert”, un eveniment de stat, nu privat.
TV8.md amintește că săptămâna trecută, deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Anastasia Nichita, a anunțat că renunță la mandatul de deputat. Sportiva de performanță a explicat că decizia a fost determinată de imposibilitatea de a combina rolurile de mamă, deputat și luptătoare.
Anterior, alți 13 deputați PAS au părăsit Legislativul curent. Unii au preluat alte funcții politice, iar alții s-au retras din politică: Constantin Cheianu, Maria Acbaș, Roman Cojuhari, Viorel Bostan, Nicolae Drăgănel, Dan Perciun, Emil Ceban, Vladimir Bolea, Mihai Popșoi, Ludmila Catlabuga, Nicu Popescu, Dorin Recean și Artur Mija.






























































