Republica Moldova nu va avea deconectări de energie electrică în seara de 27 martie. După ce aseară a anunțat un posibil deficit în orele de vârf, Energocom dă asigurări că a reușit să acopere integral necesarul de consum.
Pentru a evita orice întreruperi între 18:00 și 22:00, Energocom, împreună cu Ministerul Energiei, Moldelectrica, operatorii de transport din România și Ucraina și partenerii europeni, au coordonat măsurile necesare pentru a realoca energia disponibilă și a acoperi consumul estimat.
Astfel, au fost achiziționați 11.649 MWh de energie electrică. Din această cantitate, 44,5% provine din producție locală, aproximativ 28,5% din contracte bilaterale de import, iar aproape 27% au fost cumpărate de pe platformele de tranzacționare din România și Ucraina, prin licitații IntraDay.
Situația rămâne însă instabilă. Limitările tehnice privind capacitățile de import continuă, iar riscul ca în zilele următoare să apară din nou probleme de acoperire a consumului nu poate fi exclus.
„Zilnic sunt realizate estimări de consum și achizițiile necesare pentru ziua următoare, prin urmare orice măsură de consum responsabil luată de fiecare cetățean contribuie direct la menținerea echilibrului sistemului electroenergetic”, menționează Energocom într-un comunicat.
Energocom îndeamnă populația să folosească rațional energia, mai ales în orele de vârf, între 06:00-09:00 și 17:00-23:00, pentru a preveni apariția unui deficit.
TV8.md amintește pe 24 martie, în Republica Moldova a fost instituită stare de urgență în sectorul energetic, pentru 60 de zile. S-a întâmplat după ce atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice din sudul Ucrainei au dus la deconectarea liniei electrice Isaccea-Vulcănești, aflată în proprietatea țării noastre.



















