La marginea satului Vrănești, într-o casă care abia mai ține piept anilor, o mamă își duce viața între pierdere, boală și griji care nu se mai termină. Rămasă văduvă, crește singură un copil și are grijă de cumnata bolnavă de epilepsie, încercând, zi de zi, să facă față lipsurilor și datoriilor. În ciuda tuturor încercărilor, nu renunță - iar speranța și dragostea pentru copilul ei o țin în picioare. Scanează codurile QR sau fă click pentru donații din țară și donații internaționale.
„Mă numesc Ala Gheorghiță, am 55 de ani. Locuiesc aici de 14 ani, am rămas singură cu copil minor, bolnavă, cumnata de epilepsie și mi-i foarte greu, mi-i foarte greu...”, a spus Ala Gheorghiță.
A pornit să-și schițeze viața pe o coală albă, dar de fiecare dată când părea că desenul prinde culoare, totul devenea din nou gri. S-a căsătorit, însă după o vreme soțul a fost răpus de astm. A mers la Sîngerei ca să muncească și să uite de durere. Atunci, destinul i-a mai dat un strop de culoare. S-a recăsătorit cu Ion, rămas văduv cu cinci copii.
„De atunci am rămas, ne-am împăcat. Am trăit cu dânsul, o dată nu ne-am sfădit”, spune Ala Gheorghiță.
Soțul a adus-o la Vrănești, în căsuța veche rămasă moștenire de la părinți, unde avea grijă și de sora lui bolnavă. După aproape trei ani de căsnicie, o problemă ginecologică a dus-o la medic… însă vestea pe care a primit-o avea să le schimbe viața.
„Medicul îmi spune că e miomă. E miomă cu doi ochi, nu eram încrezută și deja mă sună soțul și întreabă ce e acolo? Zic că-s însărcinată. Și iaca, slava domnului, are acuș 11 ani, e flăcău nu o avut noroc să vadă tata lui cum o crescut școlar”, povestește Ala Gheorghiță.
Cu regret, când Adrian avea șase ani, viața le-a dat o nouă lovitură, tatăl lui s-a stins după o luptă grea cu cancerul: „Și mă întreabă ce a murit tata? Și m-a cuprins. Zic da a murit și am rămas numai noi...”
Au trecut cu greu peste pierdere, părea că totul e din nou gri, dar a încercat să se ridice și să meargă mai departe. Din păcate, căsuța în care locuiesc degradează văzând cu ochii: Iată noi aici trăim. Ușa asta abia se ține, trebuie să o schimb...”.
Pereții sunt fisurați, iar ușile și ferestrele nu se mai închid bine. Iarna, frigul și vântul își găsesc ușor loc în casă: „Aici și mâncăm, și aici își face lecțiile. Aici dormim amândoi. Aici stă cumnata”.
Mulți i-au zis să o ducă pe Ludmila la un azil, dar i-a promis soțului că nu o va lăsa, chiar de este foarte greu: „Eu nu o dau, nu o dau, eu cu dânșii cam am să pot, am să o îngrijesc”.
S-a angajat ca asistent personal și a învățat să intervină în situații de criză, pentru că Ludmila are câte trei accese pe noapte și, uneori, nu doarme timp de o săptămână: „Ea așa se zbate și strigă și se zbate ca peștele pe uscat”.
Nu regretă că a ales să-i poarte de grijă și feciorul s-a atașat de ea, sunt o familie. De fapt, Adrian este cel care o ține dreaptă și-i dă curaj să meargă înainte.
„Aceștia sunt prietenii mei... Un prieten pentru mine înseamnă care o să fie la ajutor în orice timp, nu o să se uite că tu ești bogat”, spune Adrian Gheorghiță.
La cei zece ani, a învățat să prețuiască tot ce-i dă viața, cu bune și rele, mai ales după o iarnă geroasă: „Vreau să fac câte oleacă bani să strâng câte oleacă. Să o ajut pe mama... Când era cu piciorul bolnav spălam blidele, o ajutăm”.
Copilul îi este sprijin în toate, mai ales că femeia are probleme de vedere.
„De mică aveam probleme cu vederea, dar mai încoace, deja la grupă și deodată – grupa a treia”, a spus Ala Gheorghiță.
Veniturile familiei sunt mai mult decât modeste, dar încearcă să țină piept cheltuielilor mari: „Eu primesc la mână - 5600 de lei, primesc grupa a treia -1600 de lei, băiatul primește că e fără tată - 1900 și ea grupa – 2200. Eu când primesc, plătesc mai întâi serviciile comunale, apoi scutece pentru ea”.
Recent, femeia a fost nevoită să ia un credit pentru a repara măcar un perete și tavanul unei camere, acolo unde ploaia intra direct în casă: „Aici tot a fost podul, cădea și când ploua tare, pe acolo și curgea. Aici vreau să fac camera lui, băiatului. Să scot tot de aici, să fac să aibă camera lui”.
A făcut câte ceva din banii împrumutați, dar ratele sunt prea apăsătoare.
„Iată luna asta nu l-am plătit, nu mi-au ajuns bani, am fost toți bolnavi... Acum durerea cea mai mare e să plătesc creditul acesta azi sau mâine... 2500 de lei, de unde să-i iau să plătesc? Dar eu tocmai pe data de 10 primesc, după 10”, povestește Ala Gheorghiță.
În ciuda tuturor greutăților, băiatul învață bine și se mândrește cu mai multe diplome la concursuri școlare: „Dăunăzi vine și spune: mamă, este un concurs la limba română ca un fel de Cangur, dar a zis că trebuie de plătit 60 de lei care are vor să participe. Și zic: hai că îți dau. A zis: dap de unde dacă nu ai. Zic: hai că o să găsesc și o să-ți dau. Și am împrumutat și am dat și...”.
Pasiunea cea mare e desenul... Îi place să dea culoare schițelor de pe foile albe...
„Îmi place mai tare cu carioci, dar înțeleg că mama nu are posibilitate să le cumpere și trebuie să desenez cu creioanele”, povestește Adrian Gheorghiță.
„- Care e visul tău cel mai mare? - Mama să trăiască, să facă camera mea, să am rechizite pentru școală, că să pot desena și să pot să fac așa mai multe. Cel mai mare vis e să mă duc măcar o dată în viață la mare!”, spune băiatul.
Campania TV8 „Schimbă o viață”. Ajută-i să-și împlinească visele! Scanează codurile QR sau fă click pentru donații din țară și donații internaționale. Fii lumina lor de Paște!
