Creștinii ortodocși marchează Vinerea Mare, ultima vineri dinaintea Paștelui și din Postul Mare, zi care amintește de moartea și îngroparea lui Iisus Hristos. Cunoscută și drept Vinerea Paștelui, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, această zi este considerată una de mare doliu, iar tradiția spune că nu este bine să se spele, să se coasă, să se gătească sau să se facă alte treburi prin gospodărie.
Potrivit obiceiului, în Vinerea Mare se ține post negru. La biserică are loc slujba numită Ceasurile împărătești și Vecernia, în timpul căreia Epitaflul este scos în mijlocul lăcașului pentru închinare. În unele locuri, femeile merg la morminte, aprind lumânări și îi jelesc pe cei răposați, iar dimineața casele sunt afumate cu tămâie și înconjurate de trei ori.
Tradiția populară mai spune că ploaia din această zi vestește un an mănos, iar vremea frumoasă ar însemna un an roditor. Totodată, se crede că scufundarea de trei ori în apă rece sau mersul desculț prin rouă ori ape curgătoare, înainte de răsărit, aduce sănătate pentru tot anul.
În această zi nu se coace nimic, nici pâine, nici cozonaci, pentru că se spune că gospodinele vor arde mâinile Maicii Domnului. Nu se mănâncă urzici, pentru că Iisus a fost bătut cu ele. De asemenea, nu se folosește oțet pentru că buzele Mântuitorului au fost umezite cu el.
Potrivit obiceiurilor, în această zi nu se sacrifică animale și nu se vopsesc ouă. Gospodinele sunt îndemnate să lase vopsitul ouălor pentru Joia Mare sau pentru sâmbăta dinaintea Paștelui, iar culoarea recomandată este roșul, care simbolizează sângele Mântuitorului.
Tot în această zi, agricultorii sunt sfătuiți să nu lucreze pământul și să nu semene nimic pe câmp. În popor se mai spune și că nu este bine să mergi la frizer în Vinerea Mare, pentru că, potrivit superstiției, acest lucru ar putea aduce pierderea cuiva drag.




































