Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1680: Explozie în Moldova, prețul alertelor și avertisment atomic. „Putin repetă cea mai mare catastrofă”

„Mormintele de lux nu sunt creștinești”: Îndemnurile preotului Maxim Melinti înainte de Paștele Blajinilor

cimitir paștele blajinilor
18 aprilie 2026, ora 16:00
foto arhivă

Înainte de Paștele Blajinilor, părintele Maxim Melinti îi îndeamnă pe credincioși să nu transforme mersul la cimitir într-un schimb de pomeni, mese întinse printre morminte sau gesturi făcute doar din obișnuință. Preotul cheamă oamenii să pună pe primul loc rugăciunea pentru cei adormiți, ajutorul pentru familiile nevoiașe și respectul față de locul de veci.

„Nu faceți schimb formal de pomeni unii cu alții, ci îndreptați milostenie către cei care au cu adevărat nevoie!”, este unul dintre îndemnurile transmise de părintele Maxim Melinti. Totodată, el le recomandă credincioșilor să aprindă o lumânare și să se roage pentru cei adormiți, să-și amintească de faptele bune ale înaintașilor și să-i îndemne și pe copii să le urmeze pilda.

Preotul le mai cere oamenilor ca, după plecarea din cimitir, să păstreze curățenia și să nu lase mâncare pe morminte. „Căci cei adormiți nu au nevoie de acestea, ci de rugăciunile și dragostea noastră!”, se arată în mesaj.

Părintele Maxim Melinte îi îndeamnă, de asemenea, pe credincioși să păstreze liniștea, decența și respectul la morminte și să evite consumul de alcool, fumatul, vorbele urâte și orice comportament nepotrivit într-un loc sfânt. În același mesaj, el recomandă ca masa de pomenire să fie făcută acasă sau să fie pregătită pentru familiile defavorizate.

Totodată, preotul spune că oamenii ar trebui să se îmbrace decent, din respect pentru cei răposați, și să nu acorde importanță superstițiilor, ci învățăturilor Evangheliei și ale Sfinților Părinți. El vorbește și despre grija pentru mormintele strămoșilor, pe care o numește „o dovadă de iubire”.

În același timp, părintele critică mormintele luxoase și coroanele costisitoare. „Mormintele de lux nu sunt creștinești!”, afirmă acesta. Tot el spune că „coroanele costisitoare, care ajung adesea la gunoi, nu ajută sufletele celor adormiți”.

În timpul în care familia așteaptă venirea preotului la mormânt, părintele recomandă citirea „Acatistului pentru cei adormiți”. 

„Paștele Blajinilor nu este doar o zi a amintirii, ci și a nădejdii că moartea a fost biruită prin Iisus Hristos, iar cei adormiți sunt vii în Dumnezeu”, a punctat Maxim Melinti.

Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Fuga condamnaților celebri. Cum justiția din Moldova împacă varza, capra și lupul

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
Prețurile la carburanți bat în retragere: Cât vor costa benzina și motorina pe 1 octombrie 2026
Prețurile la carburanți bat în retragere: Cât vor costa benzina și motorina pe 1 octombrie 2026
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Țările în care Moldova caută alternative pentru achiziția de gaze. Tofan: „Doar la Putin nu o să mergem”
/VIDEO/ Țările în care Moldova caută alternative pentru achiziția de gaze. Tofan: „Doar la Putin nu o să mergem”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente