80 de ani de la începutul Foametei din Basarabia. În cea de-a treia sâmbătă a lunii aprilie, în Republica Moldova, comemorăm victimele foametei organizate în 1946-1947. Cel puțin un milion de persoane au fost răpuse în această perioadă, inclusiv până la 200 de mii de locuitori ai țării noastre.
Cu acest prilej, Tatiana Însurățelu a vorbit despre trauma transmisă în familie și despre impactul profund al acelor evenimente asupra generațiilor.
„Bunelul meu a avut o frică de foamete. O frică cu care a trăit toată viața, pentru că în perioada foametei din 1946–1947 a pierdut doi frați mai mari. Ei au mâncat papură, o plantă pe care dacă o mâncau se umflau până mureau. A fost o foamete organizată de regimul sovietic, pentru a-i sovietiza silit și a-i pune în genunchi. Foametea a curmat viața a sute de mii de oameni — nu e o statistică, e o rană adâncă în memoria colectivă”, a declarat aceasta.
Ea a subliniat că comemorarea nu este doar un gest de respect, ci și unul de conștientizare și asumare a trecutului. „Astăzi putem vorbi despre aceste lucruri, putem comemora. Este o formă de a înțelege de unde venim și cum putem construi o societate care să nu mai accepte nedreptatea și represiunea”, a adăugat Însurățelu.
La rândul său, preotul Maxim Melinti a lansat un apel public adresat mai multor categorii sociale, îndemnând la păstrarea memoriei istorice și la asumarea adevărului.
„Nu construiți viitorul pe uitare sau manipularea trecutului. Adevărul, chiar dacă este dureros, este singura temelie solidă pentru o societate democratică. Biserica nu este doar loc de rugăciune, ci și conștiință vie a neamului”, a declarat acesta.
Preotul a îndemnat politicienii, clericii și cetățenii să nu ignore lecțiile istoriei și să transmită generațiilor tinere adevărul despre foamete, deportări și represiunile comuniste, subliniind necesitatea rugăciunii și a păstrării memoriei celor decedați în acea perioadă.
Jurnalista Andreea Josan a pășit pragul mai multor supraviețuitori, care își mai aduc aminte cu durere de perioada în care Basarabia se afla sub jugul rusesc. Cinci bătrâni, cinci istorii cutremurătoare și amintiri care îți răvășesc sufletul. Ștefan Onofrei, Ioana Pîrău, Olga Popova, Dumitru Cibotari și Vasile Lisencu sunt printre puținii basarabeni, care au trecut prin război, foamete și deportări. După mai bine de jumătate de veac trăit prin greutăți și puși la încercări, ne-au deschis ușa și ne-au primit să le ascultăm poveștile de viață.
Potrivit documentelor de arhivă, foametea din RSS Moldovenească a fost de zece ori mai devastatoare decât în Rusia și de 5 ori decât în Ucraina. Regimul a recunoscut faptul că, în total, nu mai puțin de 400.000 de persoane au suferit acut de foame, dintre care cel puțin 123.000 au murit, înregistrându-se și nu mai puțin de 151 de cazuri de canibalism.
Consumul de cadavre luase un caracter de masă. Au fost constatate cazuri de furt al cadavrelor duse la cimitir şi rămase neînmormântate. La multe cadavre găsite prin sat li se luase muşchii şi membrele. În timp ce în unele familii părinții își tăiau copiii pentru a supraviețui, au fost înregistrate cazuri când țăranii își chemau vecinul, pe care îl sugrumau și mâncau.
De aceea, scrie Agenția Națională a Arhivelor, foametea postbelică din RSS Moldovenească reprezintă cel mai traumatizant fenomen din istoria recentă a ţării, mai cumplit decât deportările în masă după numărul de vieți omenești pierdute în timp de pace. Un număr impunător de documente de arhivă indică asupra factorului politic ca declanşator al cataclismului social şi al dezastrului umanitar care a urmat.
Vara anului 1946 a fost deosebit de secetoasă, după ce câţiva ani la rând plouase puţin şi aproape că nu căzuse zăpadă. Cu toate acestea, statul a fixat cote obligatorii la cereale atât pentru anul 1946 cât şi pentru anul următor. În afară de cereale, agricultorii erau obligaţi să predea statului fân, floarea-soarelui, cartofi, carne, lapte, brânză, lână, ouă.
