În acest weekend, pe 25-26 aprilie, chișinăuienii sunt invitați la târguri și iarmaroace cu produse locale, organizate în mai multe sectoare ale orașului. Producători autohtoni își vor prezenta --produse agricole de sezon, oferind vizitatorilor o experiență autentică și gusturi de acasă.
În sectorul Buiucani, teritoriul adiacent edificiului „Kentford” din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 202, pe 25 aprilie - Târgul producătorilor locali cu produse alimentare și nealimentare autohtone „EcoLocal”, organizat în colaborare cu Asociația Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali.
De asemenea, în perioada 25-26 aprilie, în Parcul „Alunelul”, pe Calea Ieșilor, nr. 11/4 – Târgul producătorilor autohtoni „Cămara Fest”, organizat în colaborare cu Asociația Femeilor din Agricultura și Turismul Republicii Moldova „Eurocivis”.
În același sector, în perioada 25-26 aprilie, pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 103 (cinematograf „Patria”) - Târgul meșterilor populari și producătorilor autohtoni „Yard Sale”, organizat în colaborare cu AO „Yard Platform”.
În sectorul Botanica, în perioada 24 – 26 aprilie, pe bd. Dacia, nr. 26, colț cu bd. Traian - Târgul micilor antreprenori – „Târgul Tradițiilor Pascale”, organizat în colaborare cu AO „Perspectiva”.
În aceeași perioadă, în Parcul „Valea Trandafirilor”, pe aleea principală - Târgul micilor antreprenori – „Primăvara deliciilor”.
Municipalitatea încurajează cetățenii să viziteze târgurile locale, menite să asigure consolidarea relațiilor dintre producătorii autohtoni și consumatori.




































