În doar câteva decenii, Republica Moldova a pierdut peste un milion de locuitori, pe fondul unui val continuu de emigrare. Fenomenul a evoluat în timp, de la plecări forțate la alegeri conștiente, dar consecințele rămân aceleași: sate depopulate, o populație îmbătrânită și tot mai puțini tineri acasă.
Criza demografică are o istorie la fel de lungă ca și Republica Moldova. În 1991, țara avea peste 4,3 milioane de locuitori; astăzi au rămas aproape 2,67 milioane. În trei decenii și jumătate, peste un milion de cetățeni au ales drumul străinătății. De-a lungul acestei perioade, pot fi evidențiate patru valuri de emigrare, fiecare cu propriile cauze și consecințe.
„Primul val a fost legat de anii 89-95, când factorii principali erau politici și etnici. Este legat de destrămarea Uniunii Sovietice și al doilea factor care cumva a dus și la strămutarea pe interior a cetățenilor noștri ține de războiul din Transnistria”, a explicat pentru „Alo, TV8”, directoarea executivă, ATES Research Group, Veronica Ateș.
Al doilea val a fost declanșat de criza profundă a anilor ’90, când prăbușirea economică i-a forțat pe mulți să plece peste hotare în căutarea unui venit. În anii 2000, emigrarea s-a transformat într-un fenomen de masă, care a ajuns să afecteze până și cele mai mici sate.
A patra etapă începe odată cu liberalizarea regimului de vize cu UE, în 2014, și creșterea numărului celor care și-au redobândit cetățenia română. Aceste schimbări au transformat radical fenomenul, făcându-l mai accesibil, sigur și previzibil. Totodată, s-a schimbat și motivul deciziei.
„Al patrulea val, pleacă oameni conștient, nu mai pleacă fugăriți de sărăcie și probleme economice, dar pleacă oamenii pentru o calitatea a vieții mai bună. Pleacă împreună cu familia. Se pregătesc, un an, doi, jumătate de an. Pleacă în România, pleacă în Germania, pleacă în Franța, deci acolo unde calitatea vieții este la un nivel mai înalt”, susține Veronica Ateș.
Cifrele seci din statistică se oglindesc în realitățile cotidiene: sate tot mai depopulate, tot mai puțini elevi, angajatori aflați constant în căutare de personal și un număr în continuă scădere al contribuabililor. Astăzi, tinerii sunt categoria cea mai numeroasă care părăsesc țară.
„Acei care pleacă sunt tineri de 18-39 de ani. Sunt cetățenii cu studii superioare sau studii medii și asta e cea mai mare durere. Că odată ce pleacă ei, rămâne populația îmbătrânită”, menționează sociologa.
Pe fondul scăderii numărului de tineri, prinde contur un alt fenomen alarmant: îmbătrânirea populației. Datele BNS arată că fiecare al patrulea locuitor este pensionar, iar vârsta medie a ajuns la 41,5 ani. În același timp, sporul natural negativ continuă să apese asupra acestei evoluții, fiind practic constant din 1999. De atunci și până în prezent, numărul deceselor a depășit numărul nașterilor cu aproximativ 111.000, iar aproape jumătate din acest deficit s-a acumulat doar în ultimii cinci ani.
Același tablou sumbru îl avem și la capitolul reîntoarcerea diasporei. Anual, doar 2–3 mii de moldoveni revin acasă, în timp ce 30–40 de mii aleg să-și construiască viitorul peste hotare.
„Au fost inițiate mai multe proiecte, programe în paralel care cumva se aștepta că cetățenii noștri se vor reîntoarce în țară. Vor începe a investi în țară și țara se va schimba la față. Acest lucru se întâmplă, dar nu în măsura așteptată, pentru că numărul celor care revin este foarte mic, comparativ cu cei care pleacă în continuare”, a punctat Veronica Ateș.
Criza demografică rămâne una dintre cele mai acute probleme ale Republicii Moldova. Deși este recunoscută atât de cetățeni, cât și de autorități, datele arată că, în practică, mai degrabă asistăm la acest declin decât reușim să-l oprim.



















