Într-o zi obișnuită, mama a plecat de acasă și nu s-a mai întors. După 12 ani, Oxana Isac s-a întâlnit cu mama sa, dar întâlnirea nu a fost așa cum și-a imaginat-o. Despre viața trăită 12 ani între orfelinate, bunici și un tată dependent de alcool, dar și despre ce simte un copil atunci când este abandonat, a povestit eroina în cadrul emisiunii „Iubește Viața” de la TV8.
Copilăria Oxanei s-a împărțit între povestea mamei dispărute, un tată alcoolic, bunica oarbă și orfelinat. Eroina își amintește că, înainte ca mama să plece, familia ducea o viață modestă, dar stabilă. Părinții munceau la colhoz, iar ea și sora ei încercau să se descurce acasă, găteau și aveau grijă de bunica nevăzătoare.
„Până a pleca mama, noi găteam, pentru că tata cu mama lucrau la colhoz. Bunica nu putea găti”, a povestit femeia.
Prima plecare a mamei a fost însoțită de speranță. Copila de atunci credea că femeia se va întoarce curând, cu haine noi și cu un trai mai bun pentru familie. Așa și a fost, mama a revenit după o săptămână.
„Îmi amintesc când ea a plecat prima dată la muncă, era un fel de așteptare, că acuș vine, o să mâncăm, o să ne cumpere de îmbrăcat, o să fie alături și era speranța că se poate schimba ceva spre bine”, își amintește Oxana.
Și a doua plecare a fost privită la fel. Fetița aștepta de la o săptămână la alta întoarcerea mamei. Însă timpul trecea, iar femeia nu mai revenea.
„Când a plecat a doua oară, așteptarea era aceeași, nu a venit weekendul acesta, va veni următorul. Mai cu siguranță am înțeles că nu se va întoarce, când a trecut un an și nu revine. Atunci am simțit că suntem abandonați”, a spus ea.
După dispariția mamei, viața familiei s-a schimbat radical. Tatăl a început să consume tot mai mult alcool, iar bunurile din casă au dispărut treptat: „Tata drastic a început să consume. În primul an s-a observat această schimbare. Până a pleca mama, ei consumau, dar după ce ea a pleact s-a simțit mult mai mult. Pentru că până a pleca mama, noi în casă avem tot și televizor și covoare, iar după ce a plecat, peste un an-doi, totul a dispărut, totul a mers pe alcool.”
Ani mai târziu, după 12 ani de despărțire, Oxana și-a revăzut mama. Însă reîntâlnirea nu a adus emoția pe care a purtat-o în suflet atâta timp: „Era o îmbrățișare rece, de un prieten, dar în interiorul meu s-au frânt câteva momente. Nu m-am gândit că așa va fi. Mă așteptam la ceva mai emotiv. Nu era ceea ce am vrut”, a mărturisit ea.
Potrivit Oxanei, mama i-a spus că a suferit un accident în Serbia, și-ar fi pierdut memoria și a fost nevoită să își reconstruiască viața de la zero. Femeia i-ar fi povestit că nu mai știa limba, nu știa să mănânce sau să meargă, iar concubinul cu care trăia a ajutat-o să se recupereze. Astăzi, relația dintre cele două există, însă rana abandonului nu s-a vindecat complet.
„Când ea revine în Moldova nu știe româna sau rusa. Eu o iubesc pe mama, dar e ca și cum aș iubi o prietenă. Dar să spun că simt dragostea aceea față de mamă, nu pot să o confirm”, a spus Oxana Isac.




































