Astăzi covorul roșu îi aparține lui Cristian Mungiu și echipei sale de la filmul Fjord, aflat în competiție oficială la Cannes. La toate reprezentațiile care se dau în diferite săli în aceste zile nu există nici zare de bilet liber, nici măcar în ultimul minut. Un obișnuit al Cannes-ului, cu un Palme d’Or în 2007 pentru filmul 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, premiul pentru cel mai bun scenariu pentru filmul După dealuri în 2012, premiul pentru regie pentru filmul Bacalaureat în 2016, membru al juriului acestui festival (prezidat în acel an de către Steven Spielberg) e clar că a creat așteptări și în acest an. Cel puțin rumorile din culisele bine drapate de pe Croisette îi șoptesc numele ca fiind unul dintre «aleși».
Un om diferit, un om mai bun
Cristian Stan, starul american cu Globul de aur pentru A different Man în 2025 este în rolul principal al Fjordului, film prin care se întoarce la rădăcinile lui românești, cu o poveste dură, tumultoasă și tulburătoare, care ne forțează să ne examinăm prejudecățile, clișeele de gândire și atitudinea noastră, adesea inconștientă față de migranți. Alături de Renata Reinsve, Stan se aruncă din nou într-un rol riscant și spinos, cu o înfățișare care îi contrazice statutul său de vedetă. În timp ce se pregătește atât pentru paternitate, cât și pentru interpretarea unui nou super-ticălos din The Batman, partea a doua, el se concentrează în a fi unul dintre băieții buni.
Sebastian Stan s-a gândit mult la bărbați, a citit mult la subiect, e o temă mult discutată acum la Cannes, inclusiv Xavier Bardem a avut un discurs înflăcărat despre masculinitatea toxică a țării sale, manosferă, toxicitatea liderilor care își măsoară boașele aruncând cu bombe în alte popoare, clișeele cum se percepe un bărbat și cum se percepe el însuși… Pare a fi un început al unei noi ere, când bărbații trebuie să-și redefinească și poziția, și atitudinea. Stan își pune și el aceleași întrebări: ce îl face pe un bărbat bun? Cum putem să-i susținem pe copii și pe tineri? Ce putem face cu social-media? Toace aceste pregătiri par a fi pentru un rol, dar nu pentru cel de actor. În curând, el și actrița Annabelle Wallis așteaptă sosirea primului copil. Vreau să fiu un tată bun, zice el simplu.
În Fjord, Stan joacă rolul unui om forțat să contempleze propriile lui valori ca tată și ca bărbat - o experiență care pare acum fortuită, dată fiind situația din viața lui reală.
Fjord îi are ca eroi principali pe Mihai și Lisbet Gheorghiu - părinți imigranți a cinci copii care se mută din România în mica localitate de baștină a lui Lisbet din Norvegia. Inspirată din istoria reală a lui Marius și Ruth Budnariu, familie profund religioasă care are niște modalități de a-și crește copiii ce se lovesc puternic de politicile guvernului local, aducându-i pe Mihai și Lisbet în instanță. Acesta este primul rol în limba română a lui Stan. A crescut în România ceaușistă cu mama sa, până când aceasta l-a adus, la vârsta de 8 ani, la Viena. Când avea 12 ani, s-au mutat la New York, împreună cu mama și cu tatăl vitreg american.
În Ford, ca și în A Different Man, Stan se dezice de look-ul său de star de cinema. De data aceasta nu numai că își îmbracă dinți falși, dar și se rade pe cap.
Mungiu a hotărât că Stan e cumva prea arătos. Și a hotărât să-l urâțească îndeajuns ca să-l facă credibil pentru acest rol. Stan s-a supus. A mers chiar și la designerul pentru efecte speciale Jason Collins (cu care lucrase și pentru look-ul lui Tommy Lee din serialul de televiziune Pam&Tommy pentru cre Stan a fost nominalizat la Emmy) pentru a-i strâmba dinții. Și, după cum dovedește filmul, nu trebuie să fie chipeș ca să te țină lipit de ecran.
Acum părul a crescut tuns în perie, dar cum s-a simțit atunci, trăind transformarea pe platourile de filmare? «Nu m-am gândit de două ori la asta. Totul se rezumă la a servi povestea și pe acești oameni, oricum ar fi. Uneori trebuie pur și simplu să te pui pe bancheta din spate și să te lași dus».
Dar, cu siguranță, pentru unii bărbați, noua atitudine a lui Stan este de coșmar, ceea ce ne aduce înapoi la tema bărbaților în general. Nu doar la paternitate, ci la epidemia generală de singurătate și misoginie masculină și în special la ideile toxice emergente despre cum trebuie să fie un bărbat adevărat. În discursul său de acceptare a Globurilor de aur pentru Un bărbat diferit a vorbit despre tatăl său vitreg care a luat în grijă o mamă singură cu un copil și a demonstrat că este bărbat adevărat. Problema masculinității este cu adevărat un teren de luptă în acest moment. Și chiar vezi cum unii bărbați suferă acum de lipsa unor modele masculine adevărate. Avem o mulțime de anti-exemple acum de bărbați foarte narcisiști, foarte agresivi, foarte pretențioși, specimene gen Andrew Tate sau eroii Manosferei. Este incredibil de supărător.
«Simt responsabilitatea de a fi un tată bun. Și nu menționez un bărbat bun. Am 43 de ani, și, într-un fel, simt că învăț abia acum. E o nebunie pentru mine. E amuzant că, ceva ani în urmă, credeam că sa fii bărbat adevărat însemna să ții cât mai mult «planca». Și mă gândesc la ceva ce nimeni nu îi învață pe tinerii bărbați. Nu îi învățăm cum să tolereze disconfortul, cum să-și înțeleagă propriile emoții, propria furie, propria frustrare. Nimeni nu-i educă cum să-și îmbrățișeze depresia, cum să simtă tristețea, să simtă emoții, să se simtă slabi, să plângă. M-am reconectat cu tatăl biologic destul de târziu în viața mea, dar atunci eram deja pregătit să accept să simt ceea ce simt».
Ca bărbat tânăr, tatăl lui Stan își risca viața ca să salveze oamenii de regimul lui Ceaușescu, îmbarcându-i pe vase cargo. Până a devenit prea riscant și a fost nevoit să plece și singur. Tatăl și fiul au pierdut legătura, s-au reîntâlnit când Stan avea deja 18 ani. Apoi, în 2021, acesta a murit. Când, la Globurile de aur, a menționat în speech-ul său că tatăl său vitreg este un bărbat adevărat, a avut în vedere că i-a fost un exemplu. Prin acea integritate discretă, această putere tăcută, prin felul de a oferi, de a fi prezent. Ascultând, înțelegând și apărând în același timp. «Acest fel de gânduri am când mă gândesc la noțiunea de a fi un bărbat. Și uneori mai înseamnă să-ți pui ego-ul tău pe locul doi și susții familia, pe cei dragi, să fii un exemplu».
Stan vroia să lucreze cu Mungiu de mai demult. Știa foarte bine că e un realizator de filme incredibil. S-au întâlnit pentru prima dată la Lincoln Center în 2016, la prezentarea Bacalaureatului lui Mungiu. Atunci Stan a început să se gândească cum ar fi să lucreze împreună. Și Mungiu s-a concentrat asupra lui Stan după ce l-a văzut în Eu, Tony, ca Jeff Gillooly, fostul soț extrem de antipatic al Tonyei Harding, interpretată de Margot Robbie. Mungiu a inclus acest film în programul Festivalului de film american independent, pe care l-a fondat la București. Stan a venit în cadrul festivalului, s-au cunoscut mai bine, au avut timp să vorbească despre viață, film, intenții și proiecte.
Stan putea ușor să stea culcat pe laurii săi de superhero și să-și lustruiască cariera de actor în filme de acțiune. În loc de asta, el s-a confruntat cu mânia președintelui Trump, interpretându-l în Ucenicul, un rol pe care mulți l-au sfătuit să nu-l atingă, dar asta i-a adus o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun actor. În același an l-a interpretat pe Edward, un bărbat cu fața desfigurată, aflat în dificultate în A Different Man și a câștigat la Globurile de aur. A fi asociat cu Reinsve în Fjord a fost o decizie evidentă pentru el, lucraseră deja împreună la A Different Man. A fost ușor. Renate e atât de generoasă, nu numai ca persoană, dar și ca actriță, este foarte colaborativă și dă totul în fiecare moment. La fel crede despre Stan și Reinsve, incredibil de generos și curajos în alegeri. Caracterul său din Fjord nu este de departe o alegere ușoară sau confortabilă. Mihai poate avea integritate și soliditate, își poate iubi familia și crede că face tot ce e mai bun pentru ei, dar mulți vor găsi unele dintre valorile sale profund problematice. Și aici apare problema: ce facem când nu suntem de acord cu principiile oamenilor? Unde este linia de intervenție sau control?
În film, acțiunile guvernului împotriva lui Mihai și a lui Lisbet sunt extreme, și, parțial, ca răspuns la credințele lor religioase. Rădăcinile jurnalistice ale lui Mungiu l-au condus inițial la cazul real Bodnariu din spatele poveștii, dar Fjord este un amalgam fictiv al experiențelor diferitor persoane. Mungiu a vorbit cu oameni care au nimerit în situații similare nu numai în Norvegia, ci și în alte țări, a vorbit cu avocați, judecători, presă, protecția copilului, activiști civili. La fel, Stan a citit tot ce a putut pentru a intra în subiect. Astfel a aflat că au existat mai multe cazuri de acest fel și, în unele, s-au răsfrânt benefic asupra copiilor, în altele lăsau loc pentru întrebări de genul - ajută cu adevărat copiii sau doar despart familii? Stan a găsit o corelație între acest subiect și în felul cum sunt tratați imigranții în SUA, când familiile sunt sfâșiate de către instituții finanțate de guvern din banii achitați din impozite. Mungiu spune: «astăzi societățile noastre sunt extrem de polarizate. Incitând la un fel de radicalizare care împarte oamenii în grupuri rivale opuse care se ignoră, se disprețuiesc și adesea se detestă reciproc. Suntem siguri că avem dreptate, în timp ce ceilalți sunt mereu manipulați, radicalizați, simpliști, spălați pe creier. Avem foarte puține sau deloc îndoieli. Și asta duce la acel val de extremisme de tot felul».
Personajul lui Stan, la fel ca și Stan însuși, este un imigrant. «Ca actor, am obligația de a pune în fața lumii o oglindă în care să se vadă în toată splendoarea. Actorii nu sunt în prima linie ca medicii sau ca jurnaliștii de război, dar pot deveni puternici și influenți prin povestea pe care aleg să o spună». Propria sa experiență de sosire la New York fără să vorbească engleza nu a fost în mod clar o distracție. A fost foarte asemănătoare cu experiența lui Gheorghiu din film. «Să te simți stânjenitor și nelalocul tău. O experiență care poate fi într-un fel, debilitantă. Când ești adult, e mai altfel, ești mai format și poți controla lucruri, dar ca și copil, chiar nu vrei să fii diferit. Vrei să te integrezi. Pe de o parte, cred că m-a ajutat foarte mult, pentru că acea frică și acea conștiință de sine de a fi diferit m-au împins să învăț engleza rapid și obsesiv, și am reușit să mă adaptez. Dar, pe de altă parte, mi-a generat ani de rușine și jenă, iar această parte din mine despre care nu știam cu adevărat că îmi va fi de ajutor în viață». Când a crescut, și-a dat seama că diferențele și complexitățile pot fi o superputere. Dar trebuie să o folosești. E ca și cum ai locui într-o casă și nu ai intra niciodată la subsol sau la mansardă. Nu știi ce vei găsi acolo.
Când a ajuns pe platourile de filmare din Norvegia, Stan s-a găsit îmbrățișat de către echipa românească. «A fost foarte emoționant. Au venit în jurul meu și mi-au zis: hei, ești unul de-al nostru. Suntem atât de fericiți că faci acest film. Înseamnă enorm pentru noi. Îți mulțumim că recunoști țara de unde provii. M-a motivat doar să vreau să fac mai multă dreptate acestei familii și acestor personaje».
Reinsve își amintește și ea de atmosfera încântătoare din mijlocul unor peisaje fabuloase. «Am trăit și am lucrat înconjurați de munți. Frumusețea și dramatismul de a auzi bolovani căzând, drumuri blocate de avalanșe de pietre și situații în care am fost nevoiți să abandonăm mașinile și ajungem dimineața devreme pe platou cu o barcă minusculă. Erau mulți oameni din țări diferite care construiau împreună totul într-un mediu incredibil și a fost mult dans, grătare, karaoke sub Aurora Boreală… Îmi place cultura românească».
Stan era puțin îngrijorat că româna lui nu este perfectă. «Dar actoria lui în limba română a fost impecabilă. Consencventă, credibilă, precisă, nuanțată», spune Mungiu. «Așa că, Hollywood, atenție, cinematografia română ar putea să vi-l fure!» Lui Mungiu îi place să filmeze de unul singur, fără acoperire, iar cea mai dificilă scenă a implicat atât copii, cât și animale. Sebastian a trebuit să se joace cu cei trei copii, dar și cu o turmă de oi. Totul se face dintr-o singură scenă, care necesită o anumită coregrafie. Nu există improvizație, fiecare trebuie să facă și să spună lucrurile exact, corect și, totuși, să pară spontane și proaspete. «A fost o provocare să reușesc, dar când o să priviți filmul, va rog să observați modul în care se uită oaia la Sebastian la sfârșitul filmării alese. Nu putea primi un compliment mai sincer.»
Stan nu a văzut încă Fjord, deoarece Mungiu a cerut ca el și Reinsve să aștepte până când vor putea avea experiența completă pe marele ecran la premiera de la Cannes.
«Trebuie să am încredere în el, spune Stan. Ultima dată când am fost la Cannes cu Ucenicul, Cate Blanchett era cu două rânduri înaintea mea și a fost atât de bizar și copleșitor să o văd ridicându-se în picioare aplaudând și să se întoarcă spre mine. A fost un moment foarte special». Baftă pentru diseară!
