Mii de angajați din industria IT își pierd locurile de muncă, iar valul de concedieri lovește inclusiv giganții tehnologici mondiali. Printre cele mai discutate cazuri din ultimele luni este și cel al companiei americane Oracle, unde se vehiculează că disponibilizările ar putea ajunge la 20 și chiar 30 de mii de oameni la nivel global. Au fost vizați ingineri, manageri și specialiști tehnici. Deși reprezentanții companiei au declarat că decizia nu ține de performanța angajaților, mulți o leagă de investițiile uriașe în inteligența artificială. Fenomenul se resimte tot mai mult și la noi - piața nu mai oferă aceeași stabilitate ca acum câțiva, iar tot mai mulți angajați se trezesc șomeri, transmite 1TV.
Specialiștii în recrutare din Republica Moldova spun că multe companii din domeniul IT recurg la concedieri cel mai frecvent pentru a-și reduce cheltuielile. Mai ales că multe sarcini pot fi preluate acum de inteligența artificială.
,,Companiile încearcă să economisească, să cheltuie mai puțin și să-și reducă costurile la minimum. Această informație este confirmată și de practică inteligența artificială poate prelua, în proporție de aproape jumătate, atribuțiile unui angajat care ar avea nevoie de doi ani de instruire. Iar acest lucru este foarte trist pentru tineri sau pentru persoanele fără experiență, deoarece le va fi tot mai greu să găsească o companie dispusă să îi angajeze fără experiență și unde să poată învăța, îndeplinind sarcini simple”, a subliniat specialistul în recrutare, Eugenia Danu.
La concedieri masive a recurs în ultima vreme și cel puțin o companie IT din Moldova. La sfârșitul lunii aprilie, peste 100 de persoane au rămas fără loc de muncă. Informația a fost făcută publică inițial de o bloggeriță, iar în comentarii mai multe persoane au confirmat informația. Mulți dintre cei demiși scriau că motivele invocate de companie au fost controversate sau nu au părut pe deplin obiective.
Au fost concediați în masă angajații unei companii care face parte din IT Park Moldova. Fără să fie avertizați din timp, au fost dați afară într-o singură zi.
Echipa 1TV a reușit să discute cu unul dintre foștii angajați ai acestei companii, care a cerut să-i fie păstrat anonimatul. A lucrat timp de doi ani în calitate de specialist IT, dar începând cu 28 aprilie, în doar trei zile, a fost concediat, alături de alți aproximativ 130 de angajați.
,,Am terminat munca vineri fără nicio problemă, iar când am venit luni la serviciu, totul era suspendat. Nimic nu funcționa- au suspendat totul și au spus pur și simplu că există anumite probleme. Apoi au început să cheme oamenii în birou, unul câte unul. După aceea, o fată din echipă a venit și ne-a spus că pur și simplu am fost concediați. Motivul invocat a fost lipsa fondurilor”.
Bărbatul spune că, deși cu câteva zile înainte se confruntau cu probleme la autentificarea în programul de lucru, angajații n-au bănuit până în ultimul moment că urmează concedieri:
,,Nu știam ce să fac - să semnez sau să nu semnez, dacă este bine sau nu. Totul s-a întâmplat foarte spontan, foarte repede. După aceea am aflat că deja 120 de oameni au fost concediați, iar acum toți își caută de muncă în IT. În prezent este foarte greu să găsești ceva - nu mai sunt atât de multe locuri vacante în domeniu”.
Bărbatul a mărturisit că administrația le-a cerut să scrie cerere de demisie din proprie inițiativă, iar angajații au primit salariul pentru o lună și compensație pentru două săptămâni de concediu.
Deși mulți experți cred că valul de concedieri din cauza preluării unor sarcini de inteligența artificială abia începe, un studiu recent al companiei de consultanță Gartner demonstrează că înlocuirea oamenilor cu inteligența artificială nu garantează profituri mai mari. Astfel, din 350 de companii mari analizate, care au recurs la disponibilizări, doar în 1% din cazuri decizia a fost dictată de eficiența mai mare livrată de IA.
Analiștii subliniază că organizațiile au mai mult de câștigat dacă investesc în recalificarea personalului și adaptarea lui la noile tehnologii, în loc să facă disponibilizări. Mai mult, pe termen lung, expansiunea IA promite să genereze noi locuri de muncă, compensând dispariția unor profesii de astăzi, care, cu timpul, nu vor mai fi actuale.



















