Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, schema lui Șor și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”

/VIDEO/ Economia din Moldova încetinește în 2026? Guvernul explică semnalele negative

economia Moldova
03 iunie 2026, ora 17:07

La mijloc de an, autoritățile afirmă că au semnale proaste pentru economie. Investițiile în infrastructură, dar și creșterea economică vor fi mai mici față de prognozele trecute în Legea Bugetului pentru acest an. Ministrul Finanțelor dă vina pe factorii externi.

„În acest an, din cauza situației cu criza petrolieră, există semnale că va fi încetinită creșterea economică nu doar la noi, dar în special în UE. Prin urmare, ne așteptăm, per total, la o reducere posibilă a vitezei de creștere economică, ceea ce se manifestă chiar și în încasări fiscale”, a declarat ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță.

În condițiile actuale, tot mai multe voci susțin că rectificările la buget vor arăta că s-a redus din elanul guvernării de a investi în economie, în condițiile în care e nevoie în primul rând de bani pentru onorarea plăților sociale. Asta după ce la sfârșitul anului trecut se spunea că se pun bazele unui buget al investițiilor responsabile Astfel, alocările pentru investiții capitale au fost majorate cu 55%, până la trei miliarde de lei.

Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
 TV8.md rămâne cel mai citit site de știri din Moldova: Recordul atins în vara anului 2026
TV8.md rămâne cel mai citit site de știri din Moldova: Recordul atins în vara anului 2026
Vară în plină toamnă: Un dom de căldură ar putea aduce până la +40°C în Europa
Vară în plină toamnă: Un dom de căldură ar putea aduce până la +40°C în Europa
/VIDEO/ Zăpadă ca în România sau +25°C? Vremea din Moldova se schimbă la sfârșit de septembrie
/VIDEO/ Zăpadă ca în România sau +25°C? Vremea din Moldova se schimbă la sfârșit de septembrie
/EXCLUSIV/ „Dronele vor continua să vină”: Avertismentul unui militar din Chișinău care luptă în Ucraina
/EXCLUSIV/ „Dronele vor continua să vină”: Avertismentul unui militar din Chișinău care luptă în Ucraina

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente