Islanda, Finlanda și Norvegia sunt cele mai potrivite destinații europene pentru turiștii care vor să scape de caniculă în vara anului 2026. Clasamentul apare într-un nou indice dedicat „evadărilor din căldura verii”. Analiza a luat în calcul 25 de țări europene și mai mulți factori care influențează confortul termic în sezonul estival, potrivit Euronews.
Printre aceștia se numără temperaturile medii din timpul zilei și nopții în luna august, temperatura apei mării, suprafața acoperită de păduri, densitatea populației și posibilitatea de a face camping în natură.
Potrivit autorilor studiului, interesul pentru „vacanțele răcoroase” este în creștere, în contextul verilor tot mai fierbinți din sudul și centrul Europei. Un sondaj realizat de Polarsteps în aprilie 2026 arată că 35% dintre turiștii britanici au ales anul acesta o destinație mai răcoroasă pentru vacanța de vară, iar peste unul din cinci a făcut această schimbare pentru prima dată.
Islanda ocupă primul loc în clasament, cu un scor de 83,81 din 100. Țara se remarcă prin temperaturi medii diurne de doar 10,7 grade Celsius în luna august, nopți răcoroase, de aproximativ 8,1 grade, o densitate foarte redusă a populației și posibilitatea legală de a campa în natură. În plus, Islanda are unele dintre cele mai reci ape de înot din Europa, temperatura apei în zona orașului Akureyri fiind, în medie, de 9,5 grade Celsius.
Pe locul al doilea se află Finlanda, care a obținut punctaje ridicate datorită naturii sale. Aproape trei sferturi din suprafața țării sunt acoperite de păduri, iar temperaturile medii din august ajung la aproximativ 17 grade Celsius, ceea ce o transformă într-o destinație potrivită pentru drumeții și activități în aer liber.
Norvegia completează podiumul. Țara combină temperaturile blânde de vară cu peisaje naturale vaste și acces la zone sălbatice. Totodată, unele dintre cele mai reci ape de înot din Europa se găsesc în Norvegia, în zona Ny-Alesund, unde temperatura medie a apei în luna august este de doar 5,3 grade Celsius.
Suedia ocupă locul patru, cu temperaturi medii de aproximativ 17 grade Celsius în luna august. Țara se remarcă prin pădurile întinse și prin dreptul de acces liber în natură, cunoscut sub numele de „Allemansratten”.
În top 10 se regăsesc și Estonia, Letonia și Lituania, ceea ce arată că statele baltice devin alternative tot mai atractive pentru turiștii care caută vacanțe de vară mai răcoroase, fără să meargă până în nordul Scandinaviei.
Pentru cei care vor totuși o vacanță într-un climat mai cald, dar cu posibilitatea de a se răcori, este recomandată coasta atlantică a Europei. Datorită curenților oceanici, zone din Franța, Spania și Portugalia au unele dintre cele mai răcoroase ape de înot, chiar dacă temperaturile de vară rămân ridicate.
Top 10 destinații europene în Indexul de evadare din căldura verii:
Islanda - 83,81/100
Finlanda - 77,02/100
Norvegia - 76,06/100
Suedia - 75,14/100
Estonia - 72,18/100
Letonia - 68,37/100
Lituania - 65,27/100
Elveția - 60,10/100
Irlanda - 54,44/100
Regatul Unit - 50,74/100




































