TV8 marchează nouă ani de activitate prin lansarea campaniei aniversare „Libertatea are nume”, un mesaj care pune în prim-plan rolul presei independente și angajamentul postului față de informarea corectă a publicului. Campania evidențiază valorile care au ghidat televiziunea încă de la lansare: curajul, adevărul și responsabilitatea.
Era 29 iunie 2017, când o mână de oameni a pornit la drum ca în timp să creștem atât calitativ, cât și numeric. Acum, familia TV8 înseamnă peste 100 de angajați, care asigură conținut atât pentru televiziune, cât și pentru platformele noastre on-line. Lăsăm în urmă nouă ani de perseverență, dedicație și muncă asiduă. Din respect pentru Voi, telespectatorii noștri, am fost mereu acolo unde a fost și interesul public.
De-a lungul celor nouă ani, TV8 s-a impus ca una dintre principalele surse de știri și investigații din Republica Moldova, promovând jurnalismul independent și interesul public. Campania aniversară reprezintă un omagiu adus echipei redacționale și publicului care a ales să fie alături de TV8 în toată această perioadă.






































