Un șofer de 32 de ani din Capitală va sta trei ani în pușcărie după ce ar fi urcat beat criță la volan, ar fi provocat două accidente și a refuzat să fie testat la alcoolemie. Totodată, prin decizia primei instanțe, acesta a rămas și fără permis de conducere.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, inculpatul a fost prins de două ori sub influența alcoolului la volan. Primul caz s-a produs în noaptea de 17 ianuarie 2026. După ce a consumat alcool, bărbatul s-a urcat la volanul unui automobil de model Mercedes S400 și, în timp ce se deplasa prin Chișinău, a pierdut controlul volanului și s-a izbit într-un gard metalic al unui complex locativ.
Martorii au alertat serviciul 112 după ce au observat că șoferul era singur în mașină și prezenta semne evidente de ebrietate: vorbea neclar, își pierdea echilibrul și era dezorientat. La sosirea polițiștilor, acesta ar fi avut un comportament agresiv, ar fi încercat să fugă și ar fi opus rezistență oamenilor legii.
La doar câteva săptămâni distanță, pe 4 martie 2026, bărbatul a urcat din nou beat la volanul aceluiași automobil și a lovit un autoturism parcat regulamentar pe o stradă din capitală. În urma impactului, ambele mașini au fost avariate.
Potrivit procurorilor, și în acest caz martorii au observat că șoferul prezenta semne evidente de ebrietate, inclusiv miros puternic de alcool, vorbire neclară și dificultăți de echilibru. Comportamentul acestuia a fost filmat de un martor, iar imaginile au fost transmise organelor de urmărire penală.
În ambele cazuri, bărbatul a refuzat atât testarea alcoolscopică, cât și prelevarea probelor biologice, refuzurile fiind documentate de polițiști conform procedurilor legale.
În fața instanței, inculpatul și-a recunoscut integral vina. Procuratura precizează că bărbatul nu este la prima abatere de acest fel. În 2019, acesta a fost amendat pentru o faptă similară, fiind inclusiv lipsit de dreptul de șofa timp de trei ani.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată.
Reporter stagiar: Veronica Tulbure




































