Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1674: Explozii în Moldova, Iskander în curte și invitația lui Trump. Zelenski: „Putin e pacientul 0”

Lucrările la linia Vulcănești-Chișinău au fost finalizate: Când ar urma să fie dată în exploatare

linia vulcănești
01 iulie 2026, ora 18:01

Lucrările de construcție la Linia Electrică Aeriană 400 kV Vulcănești-Chișinău au fost finalizate, iar proiectul a intrat în faza testărilor tehnice. La Stația Electrică Chișinău au început testările echipamentelor și instalațiilor, iar pe întreaga linie au fost inspectați și testați toți pilonii și toate deschiderile.  

Potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, la Stația Electrică Vulcănești, testările au fost deja încheiate. În această săptămână urmează să fie pusă sub tensiune noua celulă de 400 kV, etapă coordonată cu operatorii sistemelor de transport al energiei electrice din România și Ucraina. Potrivit ministerului, acest pas este necesar înainte de testarea complexă a întregii infrastructuri.

Exploatarea comercială a Liniei Electrice Vulcănești-Chișinău este planificată pentru sfârșitul lunii august, după finalizarea tuturor testelor și procedurilor de recepție.

Operațiunile sunt realizate în coordonare cu operatorii sistemelor de transport al energiei electrice din România și Ucraina, astfel încât punerea în funcțiune să se desfășoare în siguranță și în conformitate cu cerințele Sistemului Electroenergetic European.

„Am promis că Linia Electrică Vulcănești–Chișinău va fi gata până la sfârșitul lunii iunie, iar astăzi putem spune că toate lucrările au fost finalizate. Urmează cea mai importantă etapă, testarea și punerea în funcțiune în condiții de maximă siguranță a întregii infrastructuri”, a declarat ministrul Dorin Junghietu.

TV8.md amintește că inițial, autoritățile au planificat să dea în exploatare linia energetică aeriană Vulcănești-Chișinău la sfârșitul anului 2025. Lucrările au întârziat însă din cauza condițiilor meteorologice. Totodată, au fost puse pe pauză, din cauza vremii, dar și a întârzierilor logistice a anumitor echipamente, lucrările la stațiile electrice Vulcănești și Chișinău. 

Invitată anterior la emisiunea Cutia Neagră” de la TV8, președinta Maia Sandu a declarat că linia electrică Vulcănești-Chișinău este finalizată și deja testată. Totuși, nu poate fi dată în exploatare, deoarece există o întârziere la cele două stații de monitorizare: „Stația Vulcănești, de care este responsabilă compania moldovenească Turbo Energy Power, și stația Chișinău, de care este responsabilă o companie românească, Electromontaj”.

Ulterior, compania Turbo Energy Power a respins afirmațiile potrivit cărora ar fi responsabilă de întârzierile la stația electrică Vulcănești și susține că nu are niciun contract pentru realizarea lucrărilor.  

Linia Electrică Aeriană Vulcănești–Chișinău are o lungime de aproximativ 157 de kilometri și va conecta Stația Electrică Vulcănești 400 kV cu Stația Electrică Chișinău 330 kV. Proiectul este realizat în cadrul Proiectului de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic, finanțat de Grupul Băncii Mondiale.

Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Record la benzină și motorină: Cum se formează prețul carburanților în Moldova
/INFOGRAFIC/ Record la benzină și motorină: Cum se formează prețul carburanților în Moldova
Vară în plină toamnă: Un dom de căldură ar putea aduce până la +40°C în Europa
Vară în plină toamnă: Un dom de căldură ar putea aduce până la +40°C în Europa
/VIDEO/ AMPRENTE: Tragedia de la Măgdăcești. Cine trebuia să intervină?
/VIDEO/ AMPRENTE: Tragedia de la Măgdăcești. Cine trebuia să intervină?
Adolescentă de 16 ani, dată dispărută în Chișinău: A închis telefonul poliției
Adolescentă de 16 ani, dată dispărută în Chișinău: A închis telefonul poliției

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente