Traficul rutier va fi suspendat parțial pe mai multe străzi din Capitală, în următoarele zile. Restricțiile vor viza intersecția străzilor Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni și București, pe strada Miron Costin, dar și pe un tronson al străzii Veronica Micle. Astfel, mai multe rute de transport public vor fi modificate.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Chișinăue, primele restricții vor fi aplicate în perioada 3 iulie, ora 22:00 - 6 iulie, ora 05:00, la intersecția străzilor Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni și București. Măsura este necesară pentru executarea lucrărilor de reparație a unei guri de acces de pe strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni 29.
În această perioadă, vor fi modificate mai multe rute de troleibuz. Ruta nr. 3 va circula pe traseul obișnuit pe tur, iar la retur va fi redirecționată de pe strada A. Pușkin pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, Piața Dimitrie Cantemir, strada Ion Creangă și apoi pe traseul stabilit.
Ruta nr. 4 va circula, pe tur, de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt pe Piața Dimitrie Cantemir și strada Ion Creangă, cu întoarcere la rondul din Piața Unirii Principatelor. La retur, troleibuzele vor porni de la rond pe strada Ion Creangă și apoi pe traseul obișnuit.
Ruta nr. 29 va circula pe traseul stabilit pe tur, iar la retur va fi redirecționată de pe strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, strada Mihai Viteazul și apoi pe traseul stabilit.
Totodată, traficul va fi suspendat parțial pe strada Miron Costin, pe partea impară, pe tronsonul cuprins între bulevardul Moscova și strada Nicolae Dimo. Restricțiile vor fi valabile în perioada 10 iulie, ora 20:00 – 12 iulie, ora 20:00, în legătură cu organizarea unui târg al producătorilor autohtoni în sectorul Râșcani.
Restricții sunt și pe strada Veronica Micle, pe tronsonul cuprins între străzile A. Pușkin și V. Pârcălab, unde au început lucrările de amenajare a spațiilor adiacente. Proiectul prevede reabilitarea trotuarelor, extinderea zonelor verzi, instalarea mobilierului urban și crearea unui spațiu public mai sigur pentru pietoni.
Autoritățile îndeamnă șoferii să respecte indicațiile agenților de circulație, să manifeste răbdare și să circule cu prudență în zonele vizate de restricții.




































