Peste 300 de mii de lei, despre care oamenii spun că erau destinați vistieriei așa-numiților „hoți în lege”, au fost ridicați în urma unei operațiuni de amploare. Patru lideri ai lumii interlope din penitenciare, aflați în libertate, au fost reținuți, iar doi angajați ai sistemului penitenciar sunt suspectați că au luat mită pentru a le facilita activitatea ilegală.
Potrivit PCCOCS, cei patru suspecți au fost reținuți în flagrant, chiar în momentul în care preluau bani și droguri, unul dintre ei fiind căutat de Interpol, după ce a fost condamnat la 15 ani de închisoare în statele UE.
Colectările ilegale se efectuau la sfârșitul fiecărei luni și ajungeau în vistieria organizației criminale, banii fiind ulterior utilizați pentru a asigura membrii grupării aflați în detenție, cu mâncare și obiecte interzise - precum telefoane, alcool, droguri, jocuri de noroc. Sursele financiare erau folosite de asemenea pentru coruperea angajaților penitenciarelor.
Oamenii legii spun că nu a fost o misiune deloc ușoară. Pentru a reuși să pună mâna pe infractori au fost întreprinse un șir de măsuri speciale care au durat mai bine de un an. Abia ieri au avut loc aproape 50 de percheziții în penitenciarele din Bălți și Soroca.
În urma descinderilor au fost ridicați peste 300 de mii de lei, aproximativ trei mii de euro, 12 telefoane mobile, 10 cartele telefonice, două aparate de consumare a drogurilor, 14 seringi cu canabis, un pistol pneumatic „Macarov”.
Pe lângă cei patru suspecți reținuți, persoane cu autoritate criminală în rândul deținuților, mai sunt cercetați și doi angajați ai Administrației Naționale a Penitenciarelor, care ar fi facilitat transmiterea ilegală a obiectelor interzise în penitenciare.




































