Poliția investighează un caz produs în dimineața zilei de 19 iulie, la Călărași, în care este implicată o tânără de 19 ani. Patru tineri, cu vârste cuprinse între 19 și 21 de ani, sunt cercetați penal, după ce ar fi întreținut acte sexuale cu aceasta, circumstanțele urmând să fie stabilite în cadrul anchetei.
Potrivit oamenilor legii, cazul a fost semnalat de prietena tinerei, care, la întoarcerea în locuința închiriată în care acestea stăteau, a găsit-o pe tânără împreună cu cei patru bărbați. În urma situației constatate, aceasta a solicitat imediat intervenția poliției.
Din cercetările preliminare reiese că tânăra ar fi stabilit o întâlnire la domiciliul său cu cei patru tineri, alături de care a consumat băuturi alcoolice. În împrejurări care urmează să fie elucidate de anchetatori, aceștia ar fi întreținut acte sexuale cu victima.
Potrivit Poliției, tânăra urmează să fie supusă unei expertize medico-legale, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și administrarea probelor necesare în dosar.
Ancheta preliminară mai arată că victima i-ar fi cunoscut pe tineri prin intermediul rețelelor de socializare, iar cu unul dintre aceștia s-ar fi întâlnit anterior și ar fi avut relații intime.
Pe caz a fost pornită o anchetă penală. Cei patru tineri s-au prezentat de bunăvoie la organul de urmărire penală, iar în prezent sunt desfășurate toate acțiunile procesuale necesare pentru stabilirea completă și obiectivă a circumstanțelor.




































