A promis că poate „aranja” un dosar penal, dar a ajuns după gratii. Un bărbat de 47 de ani a fost condamnat la opt luni de închisoare după ce ar fi cerut 400 de euro de la un taximetrist, susținând că poate influența ancheta într-un accident rutier.
„În cadrul discuțiilor purtate prin intermediul aplicației „Viber” și prin apeluri telefonice, inculpatul a susținut că poate influența angajați ai poliției responsabili de examinarea accidentului rutier, pentru ca aceștia să adopte o soluție favorabilă bărbatului. Astfel, la 25 octombrie 2024, urmărind obținerea unui folos material necuvenit, a pretins suma de 400 de euro”, a declarat comunicatoarea Procuraturii Generale, Violina Moraru.
În fața instanței, bărbatul a declarat că cei 400 de euro reprezentau plata pentru servicii de consultanță juridică în domeniul accidentelor rutiere, și nu pentru influențarea unor polițiști.
Potrivit Procuraturii Generale, acesta nu este la prima abatere. În urmă cu doi ani, el a fost găsit vinovat de escrocherie, însă a evitat pedeapsa deoarece a intervenit termenul de prescripție. Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel Centru.




































