Camera Bilaterală de Comerț și Industrie Republica Moldova-România a organizat ședința de constituire a Clubului Exportatorilor, o platformă de lucru dedicată producătorilor autohtoni de produse alimentare procesate care exportă sau se pregătesc să exporte pe piața României și în Uniunea Europeană. Evenimentul a reunit peste 40 de participanți - producători, reprezentanți ai instituțiilor de sprijin și parteneri financiari.

Clubul pornește de la o constatare simplă: astăzi, fiecare exportator moldovean învață piața românească de la zero. Aceleași cerințe de listare în retailul modern, aceleași standarde de certificare, aceleași negocieri - descoperite separat, de fiecare companie în parte. Prin coordonarea filierei, efortul se face o singură dată, împreună, iar puterea de negociere crește.
O platformă orientată spre rezultate
Programul Clubului, care demarează în septembrie 2026, combină instrumente concrete: sesiuni lunare de lucru, module de instruire aplicată pe cerințele retailului modern, o cercetare de piață pentru identificarea piețelor-țintă, misiunide afaceri în România și alte piețe UEorganizateîmpreună cu Asociația pentru Promovarea Alimentului Românesc (APAR), și consiliere individuală pentru companii - până la stadiul de dosar de listare complet pentru lanțurile internaționale
„Nu construim un eveniment, ci o filieră. Producătorii moldoveni au produse bune-ce le lipsește este canalul instituțional stabil și pregătirea comercială pentru raftul european. Clubul le oferă exact asta”, a declarat Andrei Crigan, Președintele Camerei Bilaterale.
Filiera alimentară moldovenească reprezintă peste 900 de firme active, generează în jur de 2 Miliarde de EUR vânzări anual, angajează peste 30 de mii de oameni și generează anual peste 500 de Milioane de EUR exporturi, reprezentând o parte semnificativă a exporturilor țării. România rămâne cea mai accesibilă piață a Uniunii Europene - proximitate geografică, absența barierei lingvistice și structuri de retail identice cu cele din restul UE. În cadrul evenimentului au fost prezentate date privind potențialul de export al sectorului și piețele-țintă prioritare, într-o analiză susținută de economistul Cornel Coșer, expert al Camerei Bilaterale.
Participare deschisă
Participarea la activitățile Clubului este deschisă tuturor producătorilor din sectorul alimentar, membri sau nu ai Camerei. Companiile interesate se pot înscrie prin apel public, urmând ca prima sesiune de lucru să aibă loc în septembrie 2026.
Camera Bilaterală este o asociație obștească având ca scop dezvoltarea și promovarea relațiilor economice și comerciale dintre Republica Moldova și România, sprijinirea agenților economici din ambele state, formarea profesională și consultanța de specialitate pentru mediul de afaceri.




















