Republica Moldova va primi mai puțină apă din Nistru în următoarele două săptămâni. Comisia Nistreană a decis reducerea volumului deversat din lacul de acumulare Novodnestrovsk de la 100 la 85 de metri cubi pe secundă.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, reducerea debitului cu 15 metri cubi pe secundă este necesară pentru economisirea resurselor și menținerea unui nivel suficient al râului pentru o perioadă cât mai lungă. În acest interval, nivelul Nistrului va fi monitorizat, iar autoritățile și operatorii de apă-canal vor lua măsuri pentru ca stațiile de captare să continue să funcționeze.
O atenție sporită va fi acordată stației care alimentează municipiul Chișinău. Infrastructura nu se poate adapta automat la scăderea nivelului apei, motiv pentru care ar putea fi necesare lucrări tehnice suplimentare.
Autoritățile avertizează că situația se poate agrava în lipsa precipitațiilor. Comisia Nistreană ar putea fi convocată din nou, iar Republica Moldova va examina măsuri suplimentare în funcție de evoluția situației.
TV8.md amintește că pe 28 iulie a fost instituită stare de alertă hidrologică pentru o lună, după ce nivelul apei din Nistru și din principalele lacuri de acumulare a coborât la valori joase. Guvernul spune că măsura este una preventivă, dar avertizează că, dacă seceta va continua, unele stații de captare și irigare ar putea avea dificultăți în preluarea apei.




































