Pregătirile pentru parada militară de Ziua Independenței intră în linie dreaptă. Militarii Armatei Naționale și reprezentanții structurilor participante vor începe antrenamentele comune la Telecentru, iar șoferii sunt îndemnați să evite zona în anumite intervale.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării, primul antrenament este programat pentru 11 august, între orele 08:00 și 10:00, sub podul de pe șoseaua Hîncești. Exercițiile se vor desfășura pe tronsonul cuprins între strada Lech Kaczyński și strada Sprâncenoaia, în zona stației de alimentare.
În acest interval, autoritățile îi îndeamnă pe șoferi să opteze, pe cât posibil, pentru rute alternative, pentru a evita eventualele dificultăți de circulație. Antrenamente similare vor avea loc și pe 13, 18 și 20 august, tot între orele 08:00 și 10:00.
Anul acesta, Republica Moldova marchează 35 de ani de la proclamarea independenței, votată de către Parlament pe 27 august 1991. Autoritățile își propun să organizeze peste douăzeci de acțiuni culturale, educaționale, comemorative și festive care se vor desfășura pe parcursul întregului an.
Anterior, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că a fost invitat la Chișinău pentru a participa la evenimentele dedicate Zilei Independenței Republicii Moldova. Declarația a fost făcută în cadrul unei discuții cu ambasadorii Ucrainei, în care liderul de la Kiev a vorbit despre importanța consolidării relațiilor cu statele din spațiul post-sovietic.
„Am fost invitat la sărbătorirea Zilei Independenței Republicii Moldova. Este foarte important pentru noi să menținem astfel de relații și sunt mândru că reușim să le construim în acest mod”, a declarat Zelenski.
Ultimele parade au avut loc în 2011, la 20 de ani de la proclamarea Independenței, în 2016, la 25 de ani, și în 2021, la împlinirea a 30 de ani.




































