Luna august este perioada în care se înregistrează cele mai multe accidente rutiere în Republica Moldova. În contextul intensificării traficului pe drumurile naționale, specific sezonului concediilor și vacanțelor, dar și al revenirii în țară a cetățenilor stabiliți peste hotare, poliția îi îndeamnă pe toți participanții la trafic să dea dovadă de responsabilitate și să respecte cu strictețe regulile de circulație, indiferent de țara în care este înmatriculat vehiculul.
Potrivit unui comunicat al Poliției, de la începutul acestui an, pe teritoriul municipiului Chișinău au fost înregistrate 375 de accidente rutiere soldate cu victime. În urma acestora, 427 de persoane au fost traumatizate, iar șase oameni și-au pierdut viața.
În acest context, oamenii legii îndeamnă șoferii să respecte regulile de circulație, să adapteze viteza la condițiile de trafic și să evite orice factor care le-ar putea distrage atenția.
Totodată, șoferilor care conduc vehicule înmatriculate în afara Republicii Moldova li se reamintește că sunt obligați să dețină o vinietă valabilă pentru întreaga perioadă de aflare pe teritoriul țării.
De asemenea, este interzisă exploatarea vehiculelor cu obiecte amplasate pe parbriz sau pe geamurile laterale din față, care reduc câmpul vizual al conducătorului auto și pot pune în pericol siguranța circulației.




































