Traficul rutier va fi suspendat integral, în anumite intervale, pe un tronson al șoselei Muncești din Capitală, unde vor fi efectuate lucrări de reparație. Restricțiile vor începe în seara zilei de 7 august, iar până la 1 septembrie circulația pe aceeași porțiune va fi limitată și pe benzi.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Chișinău, este vizat tronsonul șoselei Muncești cuprins între strada Arca Moldovei și Băcioii Noi. Circulația va fi oprită complet în două intervale: 7 august, ora 21:00 – 8 august, ora 07:00; 9 august, ora 21:00 – 10 august, ora 07:00.
Totodată, în perioada 7 august – 1 septembrie, pe același tronson, traficul rutier va fi suspendat parțial, pe benzi. Restricțiile sunt necesare pentru executarea lucrărilor de reparație curentă a șoselei Muncești.
Restricții de circulație vor fi aplicate și pe strada Miron Costin, în sectorul Râșcani. În perioada 7 august, ora 20:00 – 9 august, ora 20:00, traficul va fi suspendat parțial pe partea impară a străzii, pe tronsonul dintre bulevardul Moscova și strada Nicolae Dimo.
În acest caz, măsura este legată de organizarea târgului producătorilor autohtoni.
Primăria îi îndeamnă pe șoferi să respecte indicațiile agenților de circulație și semnalizarea rutieră temporară, precum și să manifeste răbdare și disciplină în trafic.




































