Un grav accident rutier s-a produs în această dimineață, în apropierea Aeroportului Internațional Chișinău. Din imaginile video expediate la adresa redacției TV8 se poate observa un autoturism răsturnat.
Contactată de TV8, ofițera de presă a poliției, Cristina Talpă, ne-a comunicat că accidentul a avut loc în jurul orei 7:30.
Din cercetările preliminare, oamenii legii au stabilit că un automobil de marca Ford, condus de un bărbat de 60 de ani, în circumstanțe care urmează a fi stabilite, s-a tamponat cu un automobil de marca BMW, condus de o tânără de 18 ani, care, în urma impactului, s-a inversat.
În urma accidentului, tânăra a fost transportată la spital pentru investigații medicale.
Poliția continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.
La fața locului intervin polițiștii și un echipaj de ambulanță.




































