Republica Moldova are asigurată integral energia electrică pentru astăzi, 8 august, conform unui anunț publicat de Energocom. Compania a reușit să rezerve volumele necesare pentru acoperirea totală a consumului național, achiziționând o cantitate totală de aproape 11 mii de megavați pe oră. Deși autoritățile dau asigurări că stocurile curente și rezervele disponibile sunt suficiente, acestea avertizează că situația din sistemul energetic se poate schimba rapid.
Energocom avertizează că energia electrică de pe piețele externe rămâne scumpă, în special în perioadele de vârf de consum. Din acest motiv, autoritățile îndeamnă cetățenii să consume energia rațional, în special în intervalul orar 18:00 – 23:00, să evite risipa și să amâne utilizarea aparatelor electrocasnice mari pentru alte ore ale zilei. Potrivit sursei citate, din volumul total de energie, cea mai mare parte, 68,50 la sută provine din contracte bilaterale de import.
Alte 24,56% sunt asigurate din surse regenerabile locale. Republica Moldova și țările din regiune se confruntă cu o criză energetică majoră, declanșată de seceta severă. Scăderea dramatică a nivelului apei în Dunăre a afectat direct producția de electricitate, obligând mai multe centrale hidroelectrice și termice să își reducă drastic capacitatea de funcționare.



















