Patru persoane, printre care un copil de nouă ani, au fost rănite după ce automobilul în care se aflau a lovit un pilon electric și s-a răsturnat. Accidentul s-a produs în noaptea de 10 august, la Tighina.
Potrivit presei din regiune, șoferul de 60 de ani ar fi adormit la volan. Automobilul a urcat cu roata din dreapta pe bordură, iar bărbatul a pierdut controlul asupra mașinii. Vehiculul a lovit ulterior un pilon electric și s-a răsturnat.
În automobil se aflau șoferul, soția și fiica acestuia, precum și nepotul lor de nouă ani. Toți patru au fost răniți și transportați la spital.
În contextul accidentului, conducătorii auto sunt îndemnați să oprească și să se odihnească atunci când se simt obosiți.




































