Unele uși trebuie să se închidă pentru ca altele să se deschidă. Așa a început povestea lui Anatolie Butucel din satul Miclești, care acum 15 ani a suferit o fractură la picior, ce l-a țintuit la pat timp de patru ani. În perioada în care durerea și neputința îi erau cele mai mari obstacole, a luat în mână o bucată de lemn și un simplu cuțit de bucătărie. Fără să-și dea seama, fiecare cioplitură îl apropia de un talent pe care nu știa că îl are. Astăzi, Anatolie transformă orice rămășiță de lemn într-o operă de artă, iar cel mai mare vis al său este să ajungă la un festival al meșterilor populari și să se întâlnească cu oameni care împărtășesc aceeași pasiune.
„Sculptura dată am făcut-o dintr-un trunchi, care a fost despicat pentru lemne de foc. Și la toți le era interesant ce poți să faci dintr-o bucată în care vedeți că a fost mult putregai, care a fost scos după deja. Și uitați la final ce lucrare frumoasă se primește”, povestește Anatolie.
Acum 15 ani, viața lui Anatolie s-a schimbat într-o clipă. A căzut de la etajul cinci, în timp ce muncea pe un șantier, iar o fractură gravă la picior l-a ținut patru ani mai mult la pat. În acea perioadă grea a găsit însă ceva care i-a schimbat destinul. A luat un cuțit de bucătărie și o bucată de lemn găsită prin gospodărie. A început să cioplească, iar din mâinile sale a ieșit o mică sirenă. A fost momentul în care a înțeles că lemnul poate deveni mai mult decât o simplă bucată de trunchi. Ani la rând și-a perfecționat singur tehnica, iar astăzi atelierul și parcul din localitate sunt pline de lucrările sale: animale, personaje de poveste și chipuri de oameni.
Această lucrare a luat naștere acum un deceniu, când domnul Anatolie a simțit nevoia să exploreze dincolo de sculptura in lemn cu animale. Chipul reprezintă prima sa lucrare cu trăsături omenești, sculptat direct în inima trunchiului. Lucrată fără nicio schiță pregătitoare, opera reflectă pură imaginație și o tehnică dobândită în ani de muncă.
Pentru Anatolie, sculptura este mai mult decât o meserie. Este locul în care își găsește liniștea. În atelierul amenajat în curtea casei, ne-a arătat cum ia naștere o lucrare.
„Lemnul care are crăpături, ca nouă să ne iasă deja niște șuvițe de păr la leul ăsta. Ca să putem să le folosim așa, în toate părțile în care ele merg. Niște șuvițe, așa.”
„După ce se taie conturul ăsta mai mășcat, se fac suprafețele de lemn, deja cu ceva, cu un instrument mai mic, redăm părul cum merge, chiar șuvițele de păr. Acestea sunt niște bucle de păr, iar pe acestea le facem mai mărunte.”
Cu timpul, cuțitul de bucătărie a fost înlocuit de unelte profesionale, cumpărate și cu ajutorul celor trei copii ai săi. Iar bucățile de lemn pe care alții le ar arunca pe foc ajung să prindă viață în atelier.
„Avem așa ferestrău pentru tăierile de suprafețe mari. Acest ferestrău mai mic este anume pentru a face diferite mărunțișuri, ca cum sunt ochii, urechi, nasul, unghii, și așa mai departe. Pentru detalii și mai mici, avem nevoie de un dremel.”
Anatolie spune că nu începe niciodată o sculptură cu un plan exact. Mai întâi privește lemnul și încearcă să descopere ce ascunde.
„Practic lucrez cu toate tipurile de lemn. Văd în fiecare lemn ceva deosebit și bun pentru a sculpta. Fiecare are a lui caracter și a lui forme, chiar aceleași nuanțe de culoare.”, a declarat sculptorul, Anatolie Butucel.
La început cumpăra lemne de foc și alegea bucățile care îi atrăgeau atenția. Astăzi caută trunchiuri mai mari, însă lemnul de calitate este greu de găsit. O sculptură poate fi gata în câteva ore sau poate necesita aproape o lună de muncă. Totul depinde de dimensiune și complexitate. Iar prețul variază de la câteva sute de lei până la mii de euro.
„Depinde mult de mărime, de lemn, chiar și lucrarea dacă este mai simplă sau mai complicată. Poate să fie de la 100 de lei și poate chiar și mai mult. Chiar și o mie de euro.”, a declarat sculptorul, Anatolie Butucel.
Deși lucrările sale sunt apreciate, comenzile sunt puține.
„Comenzile cam puține. Chiar puține de tot, așa aș spune. Se mai întâmplă când cineva așa pentru o zi de naștere dă comandă acolo de ceva foarte mic și așa.”, a declarat sculptorul, Anatolie Butucel.
Talentul lui Anatolie pare să fi fost moștenit de fiica sa cea mică, Anatolia. Când era copil, aceasta a reușit chiar să vândă o sculptură făcută fără schiță, spre surprinderea tatălui său. Astăzi, fata este departe de casă, dar Anatolie speră că într-o zi vor sculpta din nou împreună. Cel mai mare vis al său este să ajungă la un festival al meșterilor populari, să-și arate lucrările și să găsească oameni care să le aprecieze. Până atunci, Anatolie continuă să transforme bucăți de lemn uitate în povești. Pentru el, lemnul nu moare niciodată. Doar își schimbă forma.
