Pasagerii care ajung cu trenul la Chișinău vor putea ajunge gratuit la Aeroportul Internațional „Eugen Doga”, cu autocare puse la dispoziție zilnic. Cursele vor porni de la stația Revaca, iar drumul până la terminalul aeroportuar va dura aproximativ cinci minute.
Inițiativa este lansată, deocamdată, ca proiect-pilot, anunță reprezentanții Aeroportului Chișinău. Timp de o lună va fi analizat modul în care funcționează serviciul, iar ulterior se va decide dacă acesta răspunde necesităților pasagerilor și va fi implementat permanent
„Trenul ajunge de la Gara Feroviară Chișinău în aproximativ șapte-zece minute. De la Revaca, autocarul ajunge la terminal în aproximativ cinci minute”, Sergiu Spoială, administratorul Aeroportului Chișinău.
În această perioadă va fi analizat inclusiv numărul pasagerilor care utilizează autocarele. Pe baza datelor colectate, autoritățile vor stabili în ce măsură această soluție răspunde necesităților reale ale călătorilor și dacă serviciul poate fi menținut și după încheierea perioadei de testare.
Totodată, în fața terminalului au fost amenajate 11 pergole cu locuri de așteptare pentru pasageri,






































