Accident rutier grav în Chișinău, cu implicarea a cinci automobile. Două persoane au ajuns la spital după ce mașinile s-au ciocnit în lanț pe viaductul din Botanica.
Contactată de TV8, ofițera de presă a Poliției, Cristina Talpă, a comunicat că, potrivit informațiilor preliminare, un Audi, condus de un bărbat de 28 de ani, s-a ciocnit, în circumstanțe care urmează a fi stabilite, cu un Mercedes la volanul căruia se afla un bărbat de 48 de ani.
În urma impactului, Mercedesul a fost proiectat într-un Volkswagen, după care a trecut peste banda de separare și a ajuns pe contrasens. Acolo, acesta s-a ciocnit frontal cu un Dacia și un alt Mercedes, care, în urma impactului, s-a răsturnat.
Conducătorul celui de-al doilea Mercedes, în vârstă de 47 de ani, și pasagera acestuia au fost transportați la spital pentru investigații medicale. Toate circumstanțele producerii accidentului urmează să fie stabilite de polițiști.
Potrivit unui comunicat emis de RTEC, circulația troleibuzelor din zonă spre sectorul Botanica este afectată. Ruta nr. 2 este redirecționată pe traseul bd. C. Negruzzi – Gara Feroviară – bd. Decebal – bd. Traian, iar ruta nr. 22 circulă pe bd. C. Negruzzi – Gara Feroviară – bd. Decebal – str. N. Zelinski – str. Hristo-Botev – str. Independenței – Grădina Botanică.




































