La nouă ani după ce ar fi furat din mai multe apartamente din capitală, trei bărbați și-au aflat sentințele. Aceștia s-au ales cu nouă și respectiv zece ani de închisoare pentru comiterea a 11 episoadede furt prin care au audus prejudicii mai multor familii, în valoare de aproximativ opt milioane de lei.
„Potrivit învinuirii înaintate de acuzatorii de stat, faptele au fost săvârșite în lunile mai - iulie 2017 în municipiul Chișinău. Făptuitorii pătrundeau în apartamente când stăpânii nu erau acasă și sustrăgeau bunuri de preț, preponderent bijuterii și bani.
În unul din episoadele infracționale comis în iulie 2017, inculpații, prin culegere de chei, au pătruns într-un apartament din sectorul centru al capitalei, de unde au sustras mai multe icoane, cărți de rugăciune, candele și alte articole bisericești în valoare totală de peste 2,6 milioane de lei”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru.
Cei trei făptași, un moldovean și doi ucraineni cu vârste cuprinse între 37 și 42 de ani ar fi furat din casele oamenilo bijuterii, bani și alte bunuri.
În cadrul ședințelor de judecată, inculpații nu au făcut declarații pe caz. În prezent, în privința lor a fost aplicată măsura preventivă de a nu părăsi țara până când decizia instanței va fi definitivă. Sentința este cu drept de atac.




































