Un bărbat de 27 de ani a ajuns la spital după un accident grav produs în această dimineață, în apropierea localității Ivancea, raionul Orhei. Autoturismul pe care îl conducea s-a izbit din spate de remorca unui camion.
Contactată de TV8, ofițera de presă a poliției, Cristina Crudu, ne-a comunicat că, preliminar, bărbatul se afla la volanul unui Peugeot Boxer și se deplasa din direcția municipiului Orhei spre Chișinău. Acesta ar fi lovit din spate remorca tractată de un camion Mercedes, condus de un bărbat de 37 de ani.
În urma impactului, conducătorul Peugeot-ului a fost transportat la Spitalul Raional Orhei pentru îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto nu erau sub influența alcoolului. Polițiștii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului rutier.
video: tg/ultimaoramd




































