Flăcări uriașe au cuprins o zonă turistică din Halkidiki, una dintre destinațiile preferate de moldoveni. Incendiul forestier a izbucnit în stațiunea Siviri, iar la lupta cu focul au fost trimiși și pompieri din Republica Moldova, care au intervenit alături de salvatorii eleni.
Potrivit unui comunicat emis de IGSU, echipa de pompieri moldoveni a fost mobilizată joi, la ora 14:20, după ce incendiul s-a extins rapid într-o zonă dens împădurită, cu vegetație de pini, și a început să amenințe zonele locuite din apropiere.
Salvatorii noștri au intervenit pentru localizarea și stingerea focarelor active, limitarea extinderii flăcărilor și protejarea zonelor vulnerabile. Misiunea a fost îngreunată de schimbările frecvente ale direcției vântului și de propagarea rapidă a incendiului. Din cauza riscului pentru zonele populate, autoritățile elene au dispus evacuarea persoanelor aflate în zonele expuse.
În cadrul operațiunii, pompierii moldoveni au acționat alături de forțele elene, care au implicat 12 aeronave, 3 elicoptere, 122 de pompieri și 31 de autospeciale, precum și alte resurse terestre și voluntari.
În cursul serii, pompierii moldoveni au fost trimiși într-un alt sector din zona Kassandra, unde au continuat intervenția pe parcursul nopții. Aceștia au participat la evacuarea persoanelor, stingerea focarelor active și alimentarea cu apă a autospecialelor pompierilor greci.
În dimineața de 14 august, pompierii moldoveni care au intervenit peste noapte au fost înlocuiți cu alți colegi, direct în teren, pentru ca misiunea să continue fără întrerupere.
Incendiul a izbucnit într-o perioadă în care peninsula Halkidiki se confruntă cu un risc ridicat de incendii forestiere. Autoritățile au impus restricții temporare de acces în mai multe zone împădurite din Kassandra, Sithonia și Aristotelis.
Restricțiile intră în vigoare vineri. În Kassandra și Sithonia, accesul va fi limitat între orele 8:00 și 20:00, ora locală. În Aristotelis, unde riscul de incendiu este considerat foarte ridicat, măsura va rămâne în vigoare până sâmbătă, la ora 8:00.
Poliția va supraveghea punctele de acces către drumurile forestiere, iar persoanele găsite în zonele restricționate pot fi îndepărtate. Excepție fac voluntarii implicați în prevenirea incendiilor. Încălcarea restricțiilor poate fi sancționată cu o amendă de 300 de euro.










































